ISU ia măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență pe timp de iarnă și pentru gestionarea adăposturilor de protecție civilă

Astăzi, 27 octombrie, a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia au fost adoptate hotărârile privind Planul de măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului de iarnă 2022-2023 și Planul de măsuri privind gestionarea fondului de adăpostire a populației în cazul producerii unor situații de urgență de protecție civilă la nivelul județului Sibiu.

Având în vedere faptul că pe timpul sezonului rece pot apărea o multitudine de situații de urgență care necesită o atenție sporită, prin Planul de măsuri se urmărește o menţinere a climatului de normalitate şi asigurarea unor măsuri pentru realizarea prevenirii populaţiei şi limitarea urmărilor potenţialelor fenomene negative ce se pot produce în sezonul de iarnă.

În ceea ce privește Planul de măsuri privind gestionarea fondului de adăpostire a populației se urmărește identificarea tuturor adăposturilor de protecție civilă de la nivelul județului Sibiu, punerea lor în stare de operativitate, verificarea și modul lor de întreținere, astfel încât acestea să fie în permanență operative. Potrivit planului, până la data de 24 noiembrie toate adăposturile de protecție civilă vor trebui să fie identificate și puse în stare de funcționare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*