Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii Cluj, Facultatea de Inginerie „Hermann Oberth” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” şi Statul Major al Forţelor Aeriene, în colaborare cu autorităţile publice locale vor organiza, în perioada 28 iunie – 10 iulie a.c., la Cercul Militar Sibiu, o serie de manifestări dedicate aeronauticii din Transilvania, evenimente la care va fi prezent, în calitate de invitat de onoare, domnul gl.lt.(r) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic.
Replica avionului construit de Vlaicu
Cu acest prilej, marţi 28 iunie, începând cu ora 12.00, pe platoul din faţa Cercului Militar va fi expusă replica (scară 1/1) a avionului Vlaicu II, iar holul Cercului Militar va găzdui vernisajul expoziţiei „Istoria aeronauticii din Transilvania”, în cadrul căreia vor fi prezentate imagini, machete şi replici (scara 1/10) ale avioanelor Vuia I, Vlaicu I, II şi III, manechine echipate în costume de aviatori, precum şi o paraşută desfăşurată.
Filme şi prelegeri
Partea a doua a evenimentului va fi dedicată Simpozionului „Trecut şi prezent în aeronautica românească: Hermann Oberth şi Dumitru-Dorin Prunariu”, al cărui obiectiv principal este acela de a readuce în atenţia participanţilor, prin filme documentare şi prelegeri, realizările celor două personalităţi din domeniul aeronauticii româneşti.
La finalul activităţilor, în Sala de Lectură a Cercului Militar va avea loc Adunarea generală de constituire a Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii – Sibiu.