„Israel în Egipt” deschide, magistral, Sibiu Opera Festival 2015

Replică a celor două concerte care au avut loc cu o săptămână în urmă în Elveția (la Lucerna și Cham), premiera sibiană a oratoriului händelian „Israel în Egipt” a prilejuit o rară comuniune artistică între, nici mai mult nici mai puțin, patru ansambluri profesioniste. În seara de 20 septembrie au urcat pe scena sălii Thalia corurile invitate Cantori Contenti Zug și Matthäuskantorei Luzern, alături de membri ai Corului Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca și ai orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu, reunite sub bagheta autorizată a lui Stephen Smith, dirijor elvețian de origine americană.
Abordarea unei partituri de monumentalitate din repertoriul vocal-simfonic de talia acestui „Israel în Egipt” reprezintă și în zilele noastre un act de curaj, dovadă raritatea, (singularitatea, chiar!) cu care lucrarea figurează pe afișe. Motivul este acela că aici totul se află sub semnul monumentalului: personajul colectiv, masele umane (poporul lui Israel), protagonistul artistic principal (corul), subiectul (marile catastrofe ale legendei biblice), scriitura aglomerată (cu polifonii dense). Parteneriatul româno-elvețian s-a dovedit soluția optimă, colaborarea cu dirijorul Stephen Smith fiind la a treia reeditare, printre care se numără concertul tematic „Opera în Baroc” din ediția trecută a festivalului. Să nu uităm că Stephen Smith se înscrie printre dirijorii preocupați de interpretările istorice, cu instrumente și maniere interpretative vechi, epocale, viziune pe care a valorificat-o și față de orchestra sibiană, în căutarea păstrării autenticității cerințelor partiturii. Cele două ansambluri corale din Elveția sunt specializate, la rândul lor, pe repertoriul muzicii vechi și pe așa-numitul stile antico (din Renaștere și baroc), iar întâlnirea lor cu publicul sibian a adus o notă neobișnuită, un aer de epocă plin de prospețime.
În afara acurateței istorice a interpretării, ansamblurile corale au dovedit o coeziune și o soliditate rară a execuției de ansamblu, bazată pe ani de rodaj și de șlefuire a omogenității. Vorbim aici de o adevărată tradiție, un cult al cântării corale care a ajuns pe culmi ale profesionalismului (chiar dacă, uimitor! ansamblurile sunt semiprofesioniste). Ne-au cutremurat pasajele de forță, acuratețea sonorității la frecvențe înalte, în consens cu dramatismul partiturii, ne-au surprins prin căldură sonoritățile luminoase, corespunzătoare momentelor de acalmie. O virtuozitate ieșită din comun a făcut posibilă redarea ireproșabilă a părților cutremurătoare în fugato, a tehnicii aferente corului dublu, sau a fragmentelor în care Händel cere vocii o tehnică instrumentală. Din cadrul ansamblului s-au detașat vocile soliste, în duetele sopranelor Gabriela Bürgler și Pauline Persoud și al bașilor Richard Helm și Christian Meier. Au impresionat, în mod deosebit, timbrul proaspăt, îngrijit, clar al tenorului Eelke van Koot și profesionalismul, prezența scenică, interpretarea colorată, dinamică a altistei Carmen Würsch. Orchestra a fost extrem de participativă și maleabilă în a realiza această muzică vie cu efecte picturale. Un cuvânt de laudă, de apreciere la adresa dirijorului, Stephen Smith, adevăratul „răspunzător” pentru nivelul ridicat al serii, mărturie a minuțiozității și științei cu care a șlefuit interpretarea partiturii!
Roxana Pepelea