La data de 3 aprilie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o femeie în vârstă de 27 de ani, din comuna Roșia, cercetată penal sub aspectul săvârșirii a 4 infracțiuni de furt calificat.
Foto: Arhivă
Femeia este bănuită că, în perioada 2023 – 2024, prin promisiunea unor favoruri de natură sexuală, ar fi convins 3 sibieni să o conducă la locuințele acestora, de unde, prin distragerea atenției victimelor, ar fi sustras diverse sume de bani și telefoane.
De asemenea, persoana bănuită ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras o poșetă și bani.
Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 2.000 de lei.
În baza administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.