Psihologul Bianca Radu își donează ziua de naștere pentru copiii care au nevoie de intervenții pe inimă și sunt ajutați de Fundația Polisano. Ea îi roagă pe toți cunoscuții ca de ziua ei să nu îi ofere flori sau alte cadouri, ci să doneze pentru această cauză nobilă.
Anul trecut am avut minunata ocazie de a mă alătura lor, oferind suport psihologic părinților acestor copii (înainte și mai ales, în timpul intervenției).
Pe copii i-am ajutat să își învingă temerile, fobiile de ace, de actele medicale, să își gestioneze durerile și să accepte cu mai mult curaj intervențiile și perioada de recuperare.
Am râs și am plâns împreună. Ne-am bucurat de fiecare etapă care ducea spre vindecarea lor.
Am simțit că am făcut tot ce am putut eu pentru a le fi alături, pentru a le oferi sprijinul și suportul meu, atunci când chiar aveau nevoie de susținere emoțională.
Însă, acum că se apropie ziua mea, simt că pot face chiar mai mult pentru acești copii, așa că mi-a venit ideea de a le dona lor ziua mea de naștere.
Oricât de mulți Oameni se mobilizează – ca prin actul lor medical efectuat pro bono – să salveze viețile acestor copii, operațiile nu pot fi susținute fără acoperirea (cu bani) a cheltuielilor pentru materialele necesare intervenției și spitalizării”, povestește Bianca Radu.