Iran: Peste 70 de morţi în „atacuri teroriste” în timpul unei ceremonii la mormântul generalului Qassem Soleimani

Două explozii provocate de „atacuri teroriste” au ucis peste 70 de persoane şi rănit alte zeci în apropierea unui cimitir din Iran, unde avea loc o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluţionare ale Iranului în 2020, generalul Qassem Soleimani, într-un atac cu dronă al Statelor Unite, a relatat miercuri presa de stat iraniană, citată de Reuters și Agerpres.

Foto: Agerpres

Televiziunea de stat iraniană a raportat o primă şi apoi o a doua explozie în timpul ceremoniei ţinute în cimitirul din oraşul Kerman (sud-est), unde este înmormântat Soleimani.

Nournews, agenţie semi-oficială, a relatat mai devreme că „mai multe recipiente cu gaz au explodat pe drumul ce duce la cimitir”.

Televiziunea de stat a arătat echipe de salvare ale Semilunii Roşii evacuând răniţii de la ceremonie, la care sute de iranieni se adunaseră pentru a comemora moartea lui Soleimani. Potrivit unor agenţii de presă iraniene, cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

„Incidentul este un atac terorist”, a afirmat televiziunea de stat, citându-l pe Rahman Jalali, adjunct al guvernatorului provinciei Kerman, în sudul Iranului, adaugă France Presse.

„Echipele noastre de răspuns rapid evacuează răniţii (…). Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii în provincia Kerman, la televiziunea de stat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*