ÎPS Laurențiu Streza, în prima seară a Postului Mare: „Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un canon de pocăință”

La Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost săvârşită în prima seară a Postului Mare slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul sau Canonul cel Mare. Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar alături de ierarh s-au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi slujitori ai Catedralei mitropolitane.

foto: mitropolia-ardalului.ro/Costin Chesnoiu

Credincioșii au participat în număr mare la slujba religioasă şi s-au rugat pentru a primi ajutor ceresc la începutul Postului Mare în călătoria duhovnicească pe care o vor parcurge spre Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos şi măreaţa Sa Înviere.

„Canonul Sfântului Andrei Criteanul este una dintre alcătuirile liturgice de mare importanţă duhovnicească din Postul Mare. Este un canon de pocăinţă pentru că în această perioadă de pregătire spirituală din Postul Mare suntem chemaţi să ne pocăim, să ne curăţim păcatele, într-un regim ascetic, având în această perioadă a postului, în cursul săptămânii, cinci zile de nevoinţe ascetice, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica sunt dedicate lucrării teofanice, de comuniune cu Mântuitorul Hristos. Cele nouă cântări, cele nouă pesne ale Canonului cel Mare ne arată modele de pocăinţă, punând sufletul nostru în situaţia de a alege, de a ne părea rău pentru că am ales partea cea rea şi nu ne-am îndreptat viaţa spre cele pozitive, urmându-I Mântuitorului Hristos. În timpul acestui post, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur nu se vor săvârşi decât sâmbăta şi duminica”, a spus ierarhul.

foto: mitropolia-ardalului.ro/Costin Chesnoiu

În următoarele trei seri din prima săptămână a Postului Mare se vor citi, în cadrul Pavecerniţei Mari, celelalte părţi ale Canonului cel Mare, iar în miercurea din a cincea săptămână din post, se va citi integral acest canon.

foto: mitropolia-ardalului.ro/Costin Chesnoiu

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura