Pentru mulți, Ion Talpoș este un inginer pensionar din Sibiu. Însă, puțini sunt aceia care știu cine este, de fapt, Ion Talpoș. Dincolo de inginerul din el, se ascunde un suflet sensibil, strâns legat de locurile sale natale.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Ion Talpoș s-a născut în anul 1957, în comuna Titești, județul Vâlcea. Chiar dacă viața l-a dus pe meleaguri sibiene, Ion Talpoș nu a uitat niciodată de unde a plecat.
Cea mai mare pasiune a sa este scrisul. A început să scrie la aproape 40 de ani de la absolvirea liceului. Ideea de a scrie o carte a plecat de la o altă pasiune a sa, fotografia. Fiind elev la Liceul Economic din Călimănești, viitorul inginer nu se despărțea de aparatul său de fotografiat SMENA, cu care a imortalizat mii de secvențe din viața de licean.
Povestea primei cărți
Prima sa carte se intitulează sugestiv „Martor Tăcut – Anii de liceu văzuți prin obiectivul aparatului de fotografiat”.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Am fost atunci considerat «pozarul» clasei. Aveam un aparat de fotografiat SMENA și îl foloseam destul de mult. Am avut pedagog un om deosebit, care a văzut la mine pasiunea asta și m-a încurajat. Mai mult, el avea un aparat de mărit și atunci, în toți anii de liceu, am prelucrat împreună pozele pe care le făceam.
M-am trezit că după ani și ani mi-au rămas o serie de clișee fotografice cu care nu știam ce să fac. Mi-a venit atunci ideea aceasta, să transform clișeele negative de pe pelicula de celuloid, în format digital. Am reușit și folosind o parte din acele fotografii, am scris cartea asta. La întâlnirea de 40 de ani de la absolvire, le-am oferit-o colegilor de liceu împreună cu un CD cu imagini din timpul liceului. Au fost peste 1000 de imagini, toate de atunci, din timpul liceului și evenimentul acela a fost unul plăcut! Pe mine, cel puțin, m-a încântat reacția colegilor care s-au bucurat mult pentru ce am făcut” ne-a povestit Ion Talpoș.
„Fost-am student sibian”
După absolvirea liceului, în anul 1976, Ion Talpoș a urmat cursurile Facultății de Mecanică din Sibiu, așa cum se numea pe vremea aceea. A făcut parte din a doua promoție de ingineri a acestei facultăți, cu specializarea T.C.M.
Deoarece și din timpul facultății avea multe amintiri și multe fotografii păstrate, după publicarea cărții „Martor Tăcut – Anii de liceu văzuți prin obiectivul aparatului de fotografiat”, a urmat, aproape firesc, o a doua carte: „Fost-am student sibian”.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Cartea le-a oferit-o în dar colegilor de facultate, împreună, evident, cu un CD cu fotografii realizate de el în timpul studenției, la întâlnirea de 35 de ani de la absolvire.
După facultate, Ion Talpoș a fost repartizat la Tălmaciu, la Întreprinderea „Firul Roșu”, unde a lucrat până după Revoluția din 1989.
Dorul de locurile natale a dus la cea de a treia carte
După Revoluție, împreună cu soția și cei doi copii (o fată și un băiat, astăzi stabiliți în Germania), s-au mutat la Sibiu. După cum spune Ion Talpoș, aici copiii au avut oportunitatea să urmeze școli bune, care să le asigure reușita în viață.
Revenind în Tălmaciu, după o tentativă de a intra în afaceri, Ion Talpoș a lucrat ca director la Societatea comercială „Apă-Canal Tălmaciu SRL”, aflată în subordinea Consiliului Local Tălmaciu, până la pensionare.
Pentru că nu putea uita locul de unde a plecat, comuna Titești din județul Vâlcea, în anul 2021 a mai scris o carte care, de altfel, îi este și cea mai dragă: „Titești – Vâlcea. File de Monografie”. Cartea a văzut lumina tiparului, ca și celelalte două volume, la editura Agaton din Făgăraș, în anul 2021.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Cartea pe care eu o consider edificatoare pentru activitatea mea literară de până acum este cartea asta, „Titești-Vâlcea. File de Monografie”. Fiind născut în Titești, m-am considerat ancorat prin legăturile astea nevăzute cu originile mele, cu satul natal. Mi-au plăcut poveștile oamenilor, mi-au trezit interesul dintotdeauna și mi-a plăcut să stau de vorbă cu ei. Am avut un pic de noroc că mama mea, pe vremuri, a lucrat la telefoane acolo, în sat, și avea contact cu foarte multe persoane care veneau la poștă și așteptând să primească câte o legătură telefonică prin centrala aceea, de pe vremuri, stăteau de povești. Și mama fiind femeie cerebrală, de câte ori mă duceam acasă, discutam cu ea pe tema asta. Ce se mai întâmplă prin sat, ce oameni mai sunt prin sat, ce povești mai au, și din toate aceste mărturii venite de la mama mea și venind de la oamenii cu care am mai stat și eu de vorbă în sat, am strâns multe mărturii pe care le-am pus cap la cap în cartea aceasta. De fapt, cele mai multe surse folosite sunt indicate în carte, pentru că eu n-am făcut altceva decât să pun cap la cap poveștile lor pe niște teme pe care le-am abordat și care, cumva, țin de domeniul ăsta, al monografiei.
O carte intitulată ”Monografia comunei Titești”, a scris-o învățătorul Florea Vlădescu din Titești. Și atunci am zis că cel mai bine ar fi să vin, în cartea mea, cu chestiuni inedite. Cu poveștile nescrise ale oamenilor, dar trăite sau știute de aceștia. Învățătorul Florea Vlădescu a avut la dispoziție, ca sursă de informare, o serie de documente oficiale, păstrate de la tatăl său Nicușor Vlădescu, care a fost notar în Titești. Le-a folosit în cartea dumnealui, însă eu am vrut să mă aplec mai mult asupra poveștilor nescrise, asupra întâmplărilor de zi cu zi ale oamenilor, cele pe care ei și le-au mai amintit și care, cumva, au un farmec aparte din punctul meu de vedere”, ne-a mărturisit Ion Talpoș.
„Jurnalul unui prizonier de război” sau, descoperirea unei istorii trăită pe viu.
În anul 2022 a urmat un alt volum semnat Ion Talpoș. Este vorba de „Jurnalul unui prizonier de război. Dumitru Roman, 1915-1998”.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Dintr-o pură întâmplare am abordat tematica aceasta cu prizonieratul din cel de al II-lea război mondial, pentru că mi-a căzut în mână, anul trecut, un jurnal păstrat de o rudă din partea soției mele, Eftimie Roman. Acesta a păstrat timp îndelungat un caiet studențesc în care, tatăl său, fost prizonier de război, consemnase peste 90 de pagini cu întâmplări de pe front. Cu date, cu nume, cu absolut tot. Amintirile astea au fost ale lui Dumitru Roman, uncheșul Loleș-cum îi spuneam noi. Am zis că ar fi păcat să se piardă un asemenea document, mai ales că Eftimie Roman, fiul lui Dumitru Roman, a arătat caietul respectiv mai multor persoane și pur și simplu după ce aceștia l-au răsfoit, i l-au înapoiat fără să încerce să facă, mai departe, ceva cu el. Și atunci, având un pic de experiență în partea asta de documentare, am zis că o soluție ar fi să-l transcriu și să-l folosesc ca document de lucru pentru o carte. Și așa am scris cartea aceasta!”, spune Ion Talpoș.
Există și regrete
Pasiunea pentru scris a lui Ion Talpoș se regăsește și într-o serie de reviste și publicații, majoritatea vâlcene, în care autorul a publicat o serie de articole, pe diverse teme, majoritatea legate de plaiurile sale natale.
Cea mai mare durere a lui Ion Talpoș este aceea că, datorită unor împrejurări conjuncturale, nici una dintre cărțile sale nu a avut parte de o lansare oficială. Pentru volumul „Titești-Vâlcea. File de monografie” a fost sprijinit de către autoritățile locale din Titești pentru organizarea unei lansări făcută on-line. El mai povestește că a avut și unele dezamăgiri, atunci când a dăruit cărțile sale unor persoane apropiate și a realizat ulterior, din discuțiile cu aceștia, că cei care le primiseră nici măcar nu le-au deschis.
Foto: Mesagerul de Sibiu
„Nu e poate lipsit de interes să remarc că m-am trezit că o serie de cărți pe care le-am dat cu drag unor cunoscuți de ai mei, după ceva vreme, aceștia nici măcar nu le deschiseseră. Și lucrul ăsta parcă te dezamăgește pentru că numai în momentul în care te apuci și scrii ceva vezi câtă energie se consumă pentru asta… Și materiale, și timp, și de toate!” ne-a spus cu amărăciune Ion Talpoș.
Planuri de viitor
În prezent Ion Talpoș are în pregătire alte două volume. Este vorba de „Povestea morilor de apă din Titești-Vâlcea” și „Mărturii în dosarul colectivizării loviștene”. De asemenea, intenționează să reediteze volumul „Jurnalul unui prizonier de război” care, între timp, după prima apariție, a primit și o prefață.
Speră ca la apariția celei de a doua ediții a Jurnalului să poată organiza aici, la Sibiu, o lansare oficială a cărții sale.
Până atunci, Ion Talpoș, pensionar din anul 2022, continuă colaborarea cu diverse reviste și se ocupă de o altă mare pasiune a sa, apicultura. Cu o experiență de este 15 ani în creșterea albinelor, a ajuns astăzi să aibă un efectiv de aproape 100 de familii de albine.
