Noua serie. În 1995, cînd reluam – de fapt, îmi propuneam să continui – revista înființată de Lucian Blaga în 1943, editorialul primului număr era intitulat „Nădejdea unei biruințe”. Constat, după trei decenii, că a fost o biruință neîntreruptă a gîndului creator de adevăr, bine și frumos, ca să invoc o atare triadă de valori ale cogniției, eticii și esteticii, în care au excelat, printre primii, Grecii.
Pentru o mai mare claritate, voi repeta unele elemente din biografia publicației, mai cu seamă că Revista SÆCULUM a avut un destin insolit. După ce a apărut doi ani de la înființare, în opt numere (1943-1944), a intrat apoi într-o paranteză istorică pînă în 1995, cînd am scos-o din arhivă și astfel a reapărut, după regimul totalitar, într-o atmosferă de relativă autonomie estetică. Un atare gest a fost exclusiv inițiativa mea, avînd însă alături și trei intelectuali din Sibiu: Didi Cenușer, Ilie Guțan și Eugène van Itterbeek (tiparul fiind asigurat de tipografia familiei Margareta și Rudolf Kamla, din Sibiu).
Zidind Revista SÆCULUM după canonul moștenirii filosofice blagiene, an după an, cu o neînsemnată sincopă, am alcătuit zeci de numere, de sute de pagini fiecare, cu o valoare care nu s-a ofilit absolut deloc de-a lungul vremii (a salahorit alături de mine, vreo cinci ani, ca redactor-șef, poetul și eseistul Gabriel Hasmațuchi). Valoarea colecției, așadar, nu s-a diminuat, dimpotrivă, luînd din raft orice volum, actualitatea și adîncimea textelor par mult potențate față de momentele tipăririi inițiale. Scrise cu valoarea față-n față, articolele, cronicile, eseurile și studiile din noua serie SÆCULUM au căpătat astfel plus-valoare și o veche-noutate care pur și simplu te frapează. Fiecare număr în parte prinde chipul unei cărți cu capitole și paragrafe spornice ca sens și semnificație. Una peste alta, am un omenesc, prea omenesc sentiment de mîndrie pentru (kilo)gramele de aur „irecuzabil greu” (de natură morală; sintagma dintre ghilimele e a lui Ion Barbu) pe care le conține arhiva noua serie, dar și, din 2020, noua serie nouă. Se știe că chiar și pentru a scoate la iveală aurul ușor, adică fizic, muncești mult și găsești puțin, cum observa Heraclit.
Așadar, încă de acum trei decenii, am fost călăuzit de năzuința unei biruințe, cum am intitulat articolul-program al primului număr, text semnat SÆCULUM, dar scris integral de mine. A fost un număr extrem de dens, cu autori unu și unu, cu texte inedite, ale lui Constantin Noica și Ion D. Sîrbu. De atunci ne-am propus să realizăm o publicație performantă, pe deplin sincronizată cu spiritul occidental, departe de orice provincialism sau pășunism paseist (admirăm țăranul român și paradigma satului nostru, dar fără compromisuri axiologice).
Noua serie nouă. În 2020, o pentadă de redactori improvizați, cu identitate palidă și sufocată, cu atitudine, chipurile, reformist-democratică, cu un suferind sindrom al bovarismului și al caragaței, a încercat să schimbe în forță structura ierarhică a publicației SÆCULUM, vizînd cu predilecție funcția din vîrful piramidei (redactorul-șef).
Nu voi relua ceea ce am spus cu alt prilej. Gabriel Hasmațuchi, pe atunci redactor-șef, și-a dat demisia și a lăsat cale liberă celor care, cu spiritul lor ignar, au desființat pur și simplu revista. Chiar dacă eram în afara universității sibiene, nu am putut rămîne indiferent față de destinul unui proiect cultural personal, motiv pentru care am decis să înscriu (martie 2020) marca SÆCULUM la OSIM – din 2004, marca nu aparținea nimănui, căci expirase perioada ei de protecție. Așa am început „noua serie nouă”.
Nu voi descrie nici episoadele care au urmat din 2020 între cele două părți, între mine și Universitatea „Lucian Blaga”, un duel inegal ca argumente și forță de persuasiune, în care am devenit, succesiv, solicitant sau oponent al atribuirii mărcii. Și nici ultimele ipostaze ale acestei povești triste nu le reiau, în care nici factorii de decizie ai universității din Sibiu și nici cei de la nivelul instituției care se ocupă cu înregistrarea mărcilor (OSIM) nu au avut puterea și nici priceperea să recunoască erorile – și logice, și juridice – pe care le susțineau ca pe niște adevăruri irefutabile, o confruntare care a ajuns pînă în fața instanței de la Tribunalul din București (6 decembrie 2023) și unde, ca să nu fie dezis spectacolul jalnic pe care-l expune deseori justiția română, un complet de judecată a fost împotriva mea, o persoană fizică absolut neînsemnată care era în litigiu – deloc penal, ci civil – cu două instituții (dreptatea, invariabil, trebuia să fie de partea celor din urmă). Și pentru că revista apare cu ceva întîrziere, din motive obiective, trebuie spus că nici la începutul lui 2025 nu am primit de la Tribunalul bucureștean motivarea extinsă a hotărîrii luate în decembrie 2023.
Trebuie precizat însă, chiar dacă repet, că Universitatea „Lucian Blaga”, prin culturnicii ei, a ales în 2020 o altă cale de evoluție a Revistei SÆCULUM, și anume să scoată o anostă publicație intitulată Saeculum ULBS (atenție la ortografie și la titlu), primul număr, după care, la următoarele numere, denumirea a devenit ULBS Saeculum. Să se observe neapărat că b-ovarica echipă (într-o atare alcătuire erau și femei), noii arhitecți ai revistei au făcut trei modificări, una mai esențială decît alta:
– au renunțat la opțiunea de latină medievală a lui Blaga și au ortografiat Saeculum, nume din care lipsește astfel diftongul latin „æ”;
– au adăugat – ca „sufix” sau „prefix” – acronimul instituției: ULBS;
– poate cel mai important aspect constă într-o tentativă inconștient suicidară, care a și reușit: au aruncat peste bord structura anterioară și conținutul revistei și au pus între coperți un șir aleatoriu de texte, chipurile, de științe ale comunicării (?!).
L-au aruncat astfel pe Blaga, patronul lor spiritual, în cel mai jenant derizoriu, fițuica pe care au scos-o fiind la ani lumină de Revista SÆCULUM, așa cum a arătat conținutul și prestigiul ei în perioada interbelică și, mai cu seamă, în sfertul de veac dintre 1995-2019.
După treizeci de ani, istoria reluării Revistei SÆCULUM se încheie odată cu tipărirea numărului dublu pe 2024, care poate fi citit la adresa: saeculumiondur.wordpress.com, alături de celelalte numere apărute din 2020 încoace.
Să ne rugăm pentru culturnicii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu:
Iartă-i, Doamne, că nu știu nici ce gîndesc și nici ce fac!
de Ion DUR
