Iohannis: Regele Mihai a simbolizat speranța unei Românii renăscute și libere, la care românii nu au încetat să aspire

Regele Mihai a simbolizat speranța unei Românii renăscute și libere, la care românii nu au încetat să aspire și va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat, a declarat azi președintele Klaus Iohannis.

Klaus IOHANNIS

„Onorăm cu profund respect memoria unei mari personalități a istoriei noastre – Regele Mihai I. Loial patriei și națiunii sale, el a purtat pe umeri o grea domnie în momente foarte dificile ale istoriei noastre. Obligat să înfrunte tirania, prin actul de la 23 august 1944, Mihai I a servit cauza libertății și democrației. Apoi, opunându-se cu dârzenie acaparării țării de către comuniști, a dovedit curaj și simț al datoriei. Destinul său tragic se confundă cu destinul din veacul trecut al poporului român. În lungul său exil, Regele a simbolizat speranța unei Românii renăscute și libere, la care românii nu au încetat să aspire”, a subliniat șeful statului, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, la ședința solemnă dedicată Regelui, informează Agerpres.

El a amintit că, după căderea comunismului, Regele Mihai I „a fost oprit cu brutalitate să intre în țară și să se reculeagă la mormintele iluștrilor săi înaintași”. „Acestor acțiuni disperate și absurde le-a opus demnitatea și tăria caracterului său. Pentru toate aceste merite, Regele Mihai I va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat. Deși a domnit acum mai bine de 70 de ani, principiile sale nu aparțin trecutului, ci, dimpotrivă, sunt mai actuale ca niciodată. Mihai I a fost un monarh constituțional, care a apărat domnia legii, drepturile și libertățile individuale, a militat pentru instituții solide și pentru ca regulile să fie durabile, asumate și respectate. Integritatea sa este un exemplu neprețuit, iar cuvintele sale sunt astăzi la fel de elocvente. «Vom susține orice om politic», spunea Regele Mihai în urmă cu 17 ani, «indiferent de înclinația lui ideologică, atâta vreme cât el sau ea va rămâne angajat în respectarea drepturilor omului și a libertăților individuale, în eliminarea corupției, în protejarea tuturor românilor»”, a spus președintele în alocuțiunea sa.

Potrivit acestuia, Regele Mihai I a apărat cu toate puterile și prerogativele sale România în timpul domniei sale și a făcut tot ce i-a stat în putință, mai apoi, în exil, pentru reînnodarea legăturilor tradiționale ale României cu democrațiile occidentale. „Evoc aici și turneele și misiunile diplomatice pe care le-a întreprins pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, fiind convins că alegerea strategică de a orienta țara către Occident a reprezentat reîntoarcerea firească la opțiunile înaintașilor săi. Este datoria noastră, a tuturor, să apărăm moștenirea Regelui Mihai I. Prețuind memoria sa, noi toți avem datoria să asigurăm o Românie stabilă, demnă și respectată în lume, prosperă și puternică, cu un stat de drept solid, în care aspirația spre libertate și prosperitate a românilor este împlinită și în care nimeni nu este mai presus de lege. O Românie în care viața publică să fie dominată de responsabilitate, decență și competență. În definitiv, o Românie mai puternică și mai unită, pe care suntem cu toții chemați să o desăvârșim. Fie ca amintirea Regelui Mihai I să rămână veșnică în inimile noastre!”, a încheiat șeful statului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*