Iohannis, profesor de 10 (zece)

Acum 29 de ani, profesorul de fizică Klaus Werner Iohannis obținea statutul de profesor definitiv. S-a întâmplat la școala din Agnita, pe 11 iunie 1987, cu două zile înainte de a împlini 28 de ani. Pentru aceasta, Inspectoratul Școlar Sibiu a desemnat un profesor metodist care să inspecteze și să stabilească dacă viitorul președinte merită să promoveze examenul de definitivat.

Iohannis si copiiiCea în fața căreia a tremurat acum 29 de ani cel mai puternic om politic din România de astăzi este profesoara de fizică Ana Maria Bucuță, de la Liceul Textil „7 Noiembrie”. Iohannis a fost asistat la patru ore de curs. Profesoara Bucuță și-a notat atent tot ce s-a întâmplat la orele respective și la data de 11 iunie 1987, cu doar câteva zile înainte de vacanță, a întocmit procesul verbal prin care i-a acordat nota maximă – 10.

Comandant instructor

Este interesant, însă, ce a stabilit profesorul metodist în urma acelei vizite. Iohannis a fost inspectat la clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a. El și-a ales să discute despre aparatul de fotografiat, despre căldura latentă și despre utilizarea microscopului. Iată ce nota, acum 29 de ani, Bucuță: „Tovarășul profesor s-a evidențiat prin interesul pentru realizarea unei concepții materialist dialectice despre lume și viață la elevi. Este interesat de formarea sentimentelor patriotice la elevi, subliniind realizările științifice și tehnice din țara noastră”. A cântărit la acordarea notei și faptul că „tovarășul profesor“ Iohannis ocupa deja prima funcție politică, în calitate de comandant instructor de pionieri. Tot actualul președinte conducea un cerc de electronică și unul de factură militară, fiind comandant PTAP (Pregătirea Tinerilor pentru Apărarea Patriei).

Referat de președinte: „De ce este întuneric noaptea?”

S-a mai stabilit că „tovarășul profesor are preocupări pentru o continuă perfecționare în specialitate. Participă activ la activitățile comisiei metodoce a profesorilor de fizică, este membru al unei brigăzi științifice în cadrul căreia a prezentat referatul «De ce este întuneric noaptea? Cum s-a format universul?». Contribuie la pregătirea serbărilor școlare”.

În concluzie, s-a stabilit că „tovarășul“ Iohannis este foarte bine pregătit profesional. Cum, după orice inspecție era nevoie și de oarece recomandări, și primului om al statului i s-au făcut câteva: „I se recomandă să acționeze și în continuare pentru perfecționarea profesională și politico- ideologică”.

Profesoara Ana Maria Bucuță este acum pensionară. Trăiește la Sibiu, iar nora sa este inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean.

Cum și-a sărbătorit Iohannis ziua de naștere

Anul acesta, președintele a preferat să amâne cu o săptămână petrecerea care a marcat  împlinirea vârstei 57 de ani. Cum și-a obișnuit prietenii din Sibiu, Iohannis i-a invitat și anul acesta la vila de protocol de la Neptun. Apropiații săi, profesori, medici, oameni de afaceri au fost primiți vineri seara la Neptun. Sâmbătă a fost o zi plină, s-a făcut plajă, s-a discutat relaxat pe malul mării, pentru ca apoi să petreacă până târziu în noapte. În general, șeful statului evită discuțiile politice și așa a făcut și de data aceasta. Prietenii săi au remarcat, totuși, că Iohannis era la curent cu rezultatele alegerilor din județul Sibiu și nu s-a abținut totuși de la mici comentarii. Singura problemă a fost apa rece a mării, care a împiedicat-o pe prima doamnă să facă și o baie în valurile mării. Fumătorii au avut anul acesta de suferit, pentru că în interior nu a mai fost permis fumatul. Iohannis a fost fumător ocazional, însă a renunțat la acest viciu de aproape 20 de ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*