Iohannis nu e pregătit să facă o mediere, crede Băsescu

Senatorul Traian Băsescu, președintele PMP, consideră că protestele desfășurate în acest an ar putea fi soluționate printr-un dialog inițiat de PSD în stradă cu oamenii care manifestă împotriva modificării legilor justiției și a Codului fiscal, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis nu pare pregătit să joace un rol de mediator.

„Eu cred că, având în vedere modul de a lucra al domnului președinte Iohannis, nu este previzibilă (medierea – n.r.), țin cont de modul de a lucra, dar și de discursul de la 1 Decembrie, care a fost extrem de agresiv la adresa majorității (parlamentare — n.r.). Deci, semnalul dat pe 1 Decembrie este că nu este pregătit să facă o mediere între stradă și… sunt momente în care trebuie să o faci”, a declarat Traian Băsescu luni seară, întrebat la TVR 1 cine ar trebui să medieze tot acest conflict din societate generat de modificarea legilor justiției și a Codului fiscal.

Băsescu a adăugat că, în opinia sa, „mai este o soluție”. „PSD-ul să se ducă în stradă să vorbească cu ei. Să se ducă în stradă premierul, cu Iordache…, să vorbească cu oamenii ăștia, pentru că, de fapt, nimeni nu le dă niciun răspuns. Ei strigă despre legile justiției și despre Codul fiscal, sunt convins că marea majoritate nu le-au citit, sunt convins că marea majoritate au auzit de câteva exagerări care erau în proiectele lui Tudorel Toader, iar acest lucru nu se poate îndrepta, neîncrederea, decât prin dialog. Or, eu aș coborî între ei, aș încerca. Dacă președintele nu face această mediere, în locul PSD-ului, dar nu Dragnea, premierul să se ducă… eu m-aș duce în mijlocul Pieței”, a spus fostul șef al statului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*