Iohannis: Eu n-am avut niciun dosar. De ce nu se va prezenta soția președintelui la audieri

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri că nu a avut niciun dosar, toate fiind clasate, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public, el subliniind că nu a comis nicio ilegalitate sau vreo faptă penală.

„Eu n-am avut niciun dosar. Toate s-au clasat şi asta se numeşte că nu am avut un dosar. Am văzut că acest harnic Dragnea, cu valizele lui – nici nu este original, aşa, între noi fie vorba – el adună articole pe care dvs şi alţii le-aţi scris pe parcursul acelor cinci campanii electorale în care am fost. Aceste clasări nu s-au făcut fiindcă mă cunosc cu Lazăr unu sau Lazăr doi sau cu altcineva, nu i-am cunoscut pe aceşti oameni, nici nu am vreun fel de relaţii personale. Avem relaţii instituţionale. Aceste dosare toate s-au clasat, fiindcă nu există fapte. Eu ştiu foarte bine ce am făcut şi la Primărie, şi înainte de Primărie, şi la Preşedinţie. Şi poate că este important pentru români să ştie şi de la mine – eu nu am comis niciodată o ilegalitate sau faptă penală, lucru care este la fel de adevărat şi pentru soţia mea, Carmen”, a precizat preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă soţia sa se va prezenta mâine la Parchetul General unde este citată, Klaus Iohannis a răspuns: „Nu va merge, pentru că ne vom afla în vizită de stat la Londra”, informează Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*