Iohannis, după promulgarea Legii pensiilor: „Pensiile din România sunt prea mici!”

Preşedintele României a declarat, azi, în contextul promulgării Legii pensiilor, că se impunea un astfel de act normativ, pensiile fiind „prea mici”.

Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 iunie, în formă reexaminată, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Conform celor adoptate, s-a modificat definiţia stagiului minim de cotizare, fiind eliminată referirea la pensia de invaliditate. În acest sens, stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă şi care nu cuprinde perioadele asimilate.

„Pot să vă spun două lucruri certe. Primul, după părerea mea, pensiile sunt prea mici. În consecinţă, se impune o astfel de lege, nemaivorbind de anumite corelări care au existat în sistem, aş spune chiar inechităţi. Deci, din acest punct de vedere, o lege care corectează aceste erori este corectă. Pe de altă parte, sigur, s-a pus problema de unde se iau banii? Şi pot să vă spun că în această chestiune am discutat cu doamna prim-ministru şi am întrebat-o direct şi clar: aveţi bani pentru pensii? Doamna prim-ministru m-a asigurat că s-a făcut o analiză la nivel de Guvern şi sunt bani pentru pensii. După care am promulgat legea”, a afirmat Iohannis, azi, la Palatul Cotroceni.

De asemenea, a fost modificată definiţia pensionarului, în sensul că acesta este „persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege”, fiind eliminat stagiul minim de 15 ani pentru acordarea pensiei de invaliditate. Totodată, a fost reformulat articolul referitor la contribuabili sistemului public de pensii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*