Iohannis către parlamentari: „Conduceți responsabil!” | ACTUALIZARE

„Retragerea Ordonanţei 13 şi demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puţin pentru rezolvarea crizei în care ne aflăm. Alegerile anticipate sunt însă, în această fază, prea mult“, a afirmat președintele Klaus Iohannis, astăzi, de la tribuna Parlamentului.

În opinia șefului statului, PSD a creat problema şi tot PSD să vină cu o soluţie între aceste limite. „România are nevoie de un guvern puternic, nu unul care cu sfială execută ordinele de la partid. Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Ce aţi promis, faceţi! alegem dacă vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, cu stat de drept şi justiţie independentă, sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a-i salva pe câţiva din situaţii dificile. Românii vor putea decide ce cale vom urma la referendumul pe care îl voi convoca”, a mai arătat Iohannis.

Conducerea Forumului Democrat al Germanilor din România transmite, într-un comunicat de presă, că „a urmărit cu atenţie discursul din Parlamentul României al preşedintelui Klaus Iohannis şi îşi exprimă satisfacţia că poziţia domniei sale coincide cu principiile politicii FDGR“. „FDGR doreşte un guvern format ca expresie a rezultatului alegerilor, dar care să guverneze în beneficiul ţării, respectând regulile democratice şi fără a încerca schimbarea legislaţiei anticorupţie, respectiv favorizarea unor infractori. FDGR îşi exprimă din nou sprijinul pentru orice guvern care ia măsuri constructive pentru binele întregii ţări şi care corespund standardelor europene şi euroatlantice“, se mai arată în comunicatul Forumului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*