Președintele României a plecat luni dimineață, la ora 10.15 spre Brazilia, din Constanța, cu aceeași aeronavă Boeing 737 cu care s-a deplasat și în Singapore și Japonia, notează BoardingPass.
Foto: Facebook BoardingPass
„Avionul este același cu care a delegația oficială a călătorit în martie 2023 din România în vizitele oficiale din Japonia și Singapore, fiind vorba despre un Boeing 737-900ER în configurație BBJ. Decolarea de pe aeroportul «Mihail Kogălniceanu» din Constanța a avut loc luni, 17 aprilie 2023, la ora 10:15. Autonomia acestui avion este insuficientă pentru un zbor fără escală operat din Constanța până în Brazilia. Așadar, cel mai probabil, zborul va fi efectuat cu o oprire pentru realimentare în Spania sau o țară din nord-vestul Africii”, scrie BoardingPass, citat de Monitorul de Cluj.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează în perioada 18-26 aprilie, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile şi în Republica Argentina, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.
„America Latină reuneşte state membre sau în proces de aderare la OCDE, cu economii emergente, care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ, la nivel global, la securitatea alimentară, la cea energetică sau climatică, la recuperarea economică post-pandemie şi dezvoltarea durabilă”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
Principalele obiective ale vizitelor oficiale ale preşedintelui Iohannis în America Latină vizează: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de interes comun; prezentarea poziţiilor şi evaluărilor României, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, vecin direct al Ucrainei, privind războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei şi contracararea efectelor acestuia care au proiecţii la nivel global care se resimt şi în America Latină, inclusiv pentru combaterea falselor narative ruse; creşterea profilului politic şi economic al României în acest spaţiu; impulsionarea contactelor sectoriale şi dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerţului, cercetării, protecţiei mediului şi schimbărilor climatice, agricultură, educaţie, cultură, protecţie civilă şi altele; aprofundarea cooperării şi a coordonării la nivelul forurilor multilaterale, pentru apărarea multilateralismului şi a dreptului internaţional, inclusiv a principiilor Cartei ONU.