Sibianca Ioana SAVA (20 de ani) joacă la această oră în sferturile de finală ale probei de dublu feminin, alături de Simona Ogescu, la Turneul ITF W35 de la Buzău, dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de dolari. Româncele le-a depășit în primul tur pe favoritele nr. 2 Martha Matoula (Grecia) / Arina Vasilescu (România), scor 2-0 (4-6, 6-3, 10-8).
Ioana Sava și Simona Ogescu joacă acum cu perechea română Ana Maria Brotea/Rianna Ioana Coreisa.
În turneul de simplu, sibianca a reușit să iasă din calificări, cedând apoi în 16-imi în fața Vanessei Teiușanu, scor 0-2.
De notat forma bună în care se află sibianca Ioana Sava, care joacă la Buzău după ce a ajuns din nou în finala unui turneu din seria ITF World Tennis Tour. Luna trecută, alături de aceeași Simona Ogescu, a urcat până în finala ITF W15 București 4, dar cele două n-au mai jucat și ultimul act, la fel ca în martie, la ITF W15 Heraklion, din cauza unor probleme medicale ale Simonei.
Reamintim, în octombrie anul trecut, în aceeași formulă, Ioana Sava și Simona Ogescu au bifat o victorie importantă la ITF W15 Heraklion, în proba de dublu feminin.











