Ioan Cindrea l-a avut oaspete la Consiliul Judeţean pe ambasadorul Austriei

 

Miercuri, 22 mai 2013, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa, Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei în România, şi cu Andreas Huber, consulul onorific al Austriei la Sibiu.

În cadrul întrevederii a fost evaluat stadiul relaţiilor bilaterale dintre judeţul Sibiu şi Austria şi s-a discutat despre posibilităţile dezvoltării acestor relaţii din punct de vedere economic, social şi cultural.

 

De asemenea, a fost punctată organizarea vizitei în judeţul Sibiu, în luna iulie, a guvernatorului Landului Austria Superioară, Josef Pühringer, un eveniment pe care preşedintele Ioan Cindrea îl consideră „foarte important pentru întărirea şi dezvoltarea relaţiilor dintre judeţul Sibiu şi landul Austria Superioară”.

Judeţul Sibiu şi oraşul Sibiu reprezintă pentru Austria o zonă foarte importantă, ţinând cont şi de faptul că în localităţile  Apoldu de Jos, Cristian, precum şi în Turinişor, devenit cartier al Sibiului,  au trăit landleri, o populaţie venită la Sibiu în secolul al XVIII-lea din zona Linz, actuala capitală a Landului Austria Superioară. Şi din acest motiv ne dorim să dezvoltăm relaţiile economice şi culturale deja existente, iar guvernatorul Austriei Superioare, împreună cu o delegaţie politică, a ales să efectueze o vizită oficială în această vară la Sibiu”, a declarat ES Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei în România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura