Invitație la ”Carnavalul animalelor”

Trei evenimente din cadrul proiectului ”Carnavalul Filarmonicii” sunt sold-out! Primul dintre ele, concertul de deschidere ”Carnavalul Animalelor”, va fi reluat a doua zi, vineri, 14 februarie, la ora 19, iar biletele pentru acesta sunt disponibile online, pe portalul iabilet.ro, sau la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Proiectul ”Carnavalul Filarmonicii” este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Prima ediție a ”Carnavalului Filarmonicii” se bucură de un interes crescut din partea publicului sibian, trei dintre evenimentele programate fiind deja sold-out. Este vorba despre concertul de deschidere ”Carnavalul Animalelor” din data de 13 februarie, ora 19 (Sala Thalia) și două reprezentații ale poveștii muzicale ”Petrică și Lupul” (vineri, 14 februarie, orele 10 și 11).

”Carnavalul Animalelor” de Saint-Saëns este o lucrare satirică și amuzantă în același timp, în care muzica descrie comportamentul și sunetele emise de diverse specii de animale cât și abilitățile acestora, teren pe care iscusiții interpreți își arată harul, virtuozitatea, talentul și umorul de care dispun. Compoziția este alcătuită din 14 părți, fiecare de scurtă durată. Compusă inițial pentru două piane, două viori, o violă, violoncel, contrabas, flaut, clarinet, glas-harmonica și xilofon, orchestrația diferă pentru fiecare piesă în parte, toate instrumentele unindu-se la finalul lucrării. După datele biografice despre compozitor scrise de Georges Servières, primele interpretări ale ”Carnavalului Animalelor” s-au desfășurat în privat, acasă la violoncelistul Charles Joseph Lebouc, unde lucrarea a fost luată drept ca o glumă,  și acasă la Pauline Viardot, în onoarea lui Franz Liszt. Dintr-un motiv ne știut, Saint-Saëns a interzis toate interpretările publice ale întregii lucrări, exceptând piesa cu numărul 13, faimoasa piesă dedicată Lebedei. Piesa a fost interpretată în public și difuzată abia după moartea compozitorului. Pe scenă vor urca: Mirabela Dina – pian, Monica Florescu – pian, Cosmin Fidileș – vioară, Elena Borz – vioară, Gabriel Silisteanu – violă, Makcim Fernandez Samodaiev – violoncel, Valentin Desagă – contrabas, Oana Badescu – flaut, Ciprian Dancu – clarinet, Andrei Marcovici – percuție, Alexandru Crăciun – percuție și actrița Mariana Mihu – Plier.

Carnavalul se va încheia cu un concert de jazz în ”chimnița” Filarmonicii – un spațiu reîmpropsătat și care va găzdui în viitor tot mai multe evenimente culturale de acest gen. Luiza Zan, una dintre cele mai frumoase voci ale jazz-ului românesc, va concerta alături de: Gáspár Csaba – vioară, vocal, Gáspár Álmos – chitară și Vitályos Lehel – contrabas.

Luiza Zan

Biletele pentru evenimentele din cadrul carnavalului pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, str. Cetăţii nr.3-5), de luni până vineri între orele 10:00-12:00 și 13:00-16:00 și online pe www.iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 20, 30 sau 40 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*