Invitație la aventură: drumeție pentru curățenie

”Anii Drumeției” organizează o nouă drumeție pentru curățenie. De data aceasta voluntarii și amatorii de plimbări în aer liber sunt chemați să ecologizeze zona Rășinari – Prislop.

”Credem că a venit momentul să ducem aprecierea și grija pe care le avem pentru natură la nivelul următor. Suntem mândri de comunitatea care a crescut în jurul Programului „Anii Drumeției” și ne bucurăm să cunoaștem, de la o săptămână la alta, tot mai mulți pasionați de drumeție și mișcare în aer liber, cu care să descoperim și să apreciem împreună frumusețea potecilor din județ. Așadar, vineri, 28 octombrie, vă invităm la o altfel de drumeție: drumeție pentru curățenie”, transmit reprezentanții „Anii Drumeției.

Astfel, acțiunea de vineri pe poteca ce leagă Rășinari de Prislop, și îmbină plăcutul cu utilul, în cazul acesta mișcarea în aer liber cu o acțiune de ecologizare. Întâlnirea este în parcarea Sălii Thalia, la ora 07:45. În acest punct se va face îmbarcarea în autocar. ”Anii drumeției asigura tot ceea ce este necesar pentru ca această acțiune să se desfășoare în condiții de siguranță și bună dispoziție: transport dus-întors, gustări, surprize, accesorii necesare pentru curățenie și drumeție ghidată

Pentru înscriere trebuie doar să completați formularul:  https://docs.google.com/…/1FAIpQLSdwAZ1K97Nmb3…/viewform

Drumeții trebuie neapărat să fie echipați cu ghete de drumeție impermeabile, cu talpă aderentă, strat termic, haină adaptată sezonului, inclusiv un ultim strat impermeabil, rucsac mic de tură, tricou de schimb, șapcă / pălărie, ochelari de soare și sticlă cu apă, minim 1 litru.

Ghid în această aventură va fi Radu Zaharie.

 

Despre ”Anii Drumeției”

Programul „Anii Drumeției” este un program inițiat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activitățile specifice ecoturismului.

Cumunitatea  „Anii Drumeției” a ajuns cunoscuță pentru grija pe care o poartă pentru natură și dorința de a încuraja cât mai mulți oameni să exploreze potecile din județ. Au început prin a scrie un document cuprinzător despre standardizarea signalisticii pe traseele de drumeție. Apoi au avut grijă ca acesta să fie implementat la nivel județean, poate chiar la nivel național. Abia apoi au început munca serioasă: cea de refacere a traseelor de drumeție, astfel încât acestea să fie sigure de parcurs, chiar și pentru drumeții începători și de promovare a comportamentului responsabil în natură.

Au început cu pregătirea traseelor pentru Eurorando, cel mai mare eveniment european dedicat drumeției, care a însemnat 13 trasee în zona montană și colinară a Județului Sibiu, însumând 130 km.

Până în clipa de față au refăcut toate traseele de drumeție din Masivul Cindrel (21 de trasee, un total de 213 km), iar în paralel au intervenit și pe segmente de trasee din Munții Făgăraș, aproximativ 60 de km. În perioada următoare continuă lucrările de amenajare a traseelor din Masivul Făgăraș (23 de trasee), aproximativ 200 de km.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*