Invitație la alergare în natură: Gușterița Trail Run

Vrei să te bucuri de frumusețea alergării în mijlocul naturii? Încă te mai poți înscrie la Gușterița Trail Run, o cursă de alergare montană ce reunește alergători de toate vârstele și nivelurile de experiență, de la copii la profesioniști.

sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Grey Project și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2025.
Sâmbătă, 6 septembrie, Pădurea Gușterița devine locul de întâlnire pentru iubitorii sportului, alergătorii experimentați, dar și cei aflați la primul lor „trail run” pot opta pentru una dintre cele 5 curse, pentru fiecare nivel:
● Heroes Race – 21 km
● Cross Boss – 10 km
● Sprint King & Queen – 5 km
● Dream Team – ștafetă 24 km (2 persoane)
● Junior Joy – curse pentru copii (500 m – 1250 m)
Înscrierile sunt deschise până în data de 3 septembrie, ora 23:59, iar cei care se grăbesc și se înscriu până în 31 august, vor primi în kit și tricoul oficial al competiției.
Rezervări pe www.gtr.ro.