Învinși la scor. Poli Iași – CSC 1599 Șelimbăr 4-1 (2-0)

CSC 1599 Șelimbăr n-a avut forța să producă surpriza la Iași, în etapa a 17-a a ligii secunde, prima din 2023. A cedat, astăzi, în fața viceliderului Poli, cu 1-4 (0-2), după un meci controlat de gazde.

Aflată în cursa pentru promovare, umăr la umăr cu Oțelul Galați, fosta echipă a antrenorului Claudiu Niculescu a deschis scorul repede, în chiar minutul 2. Găsit liber în careu cu o pasă ideală a lui Hlistei, Harrison a înscris pe lângă Mitrovic.

Năstăsie a replicat cu un șut periculos din lovitură liberă, 3 minute mai târziu, apoi Poli a făcut 2-0 dintr-un penalti acordat la un henț comis de fundașul dreapta Lumbu, după o centrare a lui Martac. Vașvari a transformat cu precizie.

Gazdele au rămas la cârma jocului până la pauză, având încă două ocazii la poarta noastră, prin Plămadă (min 32) și Hlistei (min 42)

La reluare, Poli a marcat din nou după 2 minute, ducând scorul la 3-0. Hlistei (min. 47) a reluat în plasă o minge respinsă în prima fază de Mitrovic, la șutul britanicului Harrison.

CSC 1599 Șelimbăr reacționează imediat, Gele (min.55) reușind să reducă din handicap la o neatenție a apărării ieșene, din pasa lui Voicu.

Încet-încet, elevii lui Claudiu Niculescu au reușit să mute jocul în jumătatea adversă, iar finalul i-a găsit punând presiune la poarta ieșeană. Gele a ratat o ocazie imensă în minutul 82 și pentru că ocaziile ratate se răzbună, pe contraatac, în minutul 90+3, scorul a devenit 4-1 pentru gazde, Robert Ion înscriind de la 6 metri, cu un șut în diagonală.

Politehnica Iaşi – CSC Şelimbăr 4-1 (2-0)

Au înscris Harrison (min. 2), Vașvari (min. 17-  din penalty), Hlistei (min. 47) și Robert Ion (min 90), respectiv Gele (min 55)

Echipele de start

Politehnica: Jankov – Martac, Plămadă, Katanec, Finica – Itu, Vașvari, Roman – Musi, Harrison, Hlistei (63-Ion). Antrenor: Leo Grozavu.

CSC 1599 Șelimbăr: Mitrovic – Lumbu, Crișan, Palmeș, Voicu (69, Popescu) – Luca (80, Ursu), Mitrea – Buzan (53, Monea), Cărăuș, Năstăsie – Jele.  Antrenor: Claudiu Niculescu.

Celelalte meciuri ale etapei

Gloria Buzău – FC Brașov 1-1 (joi)

Unirea Slobozia-CSA Steaua 2-2  (vineri)

CS Dumbrăvița-Poli Timișoara 3-0

Ripensia Timișoara – Unirea Dej 1-1

Miercurea Ciuc – Progresul Spartac 2-1

Metaloglobus-Viitorul Pandurii

CSM Slatina-Oțelul Galați (ora 12:00)

Minaur Baia Mare-Concordia-Chiajna (duminică ora 11:00)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*