FC Hermannstadt a cedat în fața campioanei CFR Cluj, în această seară, la Mediaș, scor 2-3 (1-2), în meci restanță din cadrul etapei a 6-a a SuperLigii.
(articol de Dan GREAVU)
FC Hermannstadt a început mult prea prudent, oaspeții urcând cu toate liniile spre poarta lui Letica încă din start. Nu numai că ne-au dominat, dar clujenii au și punctat de 2 ori în prima jumătate de oră, prin Janga (min. 10 și 26), prima oară la o greșeală de marcaj, iar a doua oară după o gravă eroare a portarului nostru, ieșit neinspirat la marginea careului de 16 metri.
Abia de la 0-2 au „intrat în joc“ și sibienii, Baba Alhassan fiind periculos în două rânduri, înainte de a recupera în jumătatea adversă și a-l lansa pe Daniel Paraschiv (min. 35), care s-a descurcat perfect în careu și a relansat partida: 1-2. „Para-gol“ a bifat al 9-lea gol în această ediție de campionat, după un dribling inspirat și o execuție de atacat pur-sânge.
În actul secund, jocul a fost mult mai echilibrat, prima ocazie având să se soldeze cu gol. Daniel Paraschiv a găsit un vârf de bocanc în fața internaționalului Burcă, l-a lansat pe Oroian, care s-a descurcat de minune în fața portarului clujean și a înscris al doilea său gol din această ediție de campionat: 2-2
În minutul 65, Dan Petrescu avea să reacționeze agresiv, cu trei schimbări deodată, în încercarea de a salva meciul. I-a ieșit, pentru că unul dintre noii intrați pe teren a reușit să puncteze pentru 3-2. Malele a primit cu noroc o minge, după un duel pierdut de Bejan în fața lui Janga, și a trimis pe lângă Letica, de la marginea careului de 16 metri: 2-3
Măldărășanu a schimbat apoi și el, cu gândul de a revigora atacul: Petrescu în locul lui Balaure și Iancu în locul lui Oroian. Din păcate, campioana a gestionat perfect finalul de meci, închizând jocul departe de poartă. Doar Mino Sota (min. 90+2) ne-a adus o rază de speranță, cu un șut de la marginea careului de 16 metri, din păcate alături. Scor final: 2-3
FC Hermannstadt: Letica – Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț (‘83, Medina) – Baba Alhassan (83’, Năstăsie), Sota Mino, Biceanu (‘89, Babic) – Balaure (‘77, Petrescu), Paraschiv, Oroian (‘77, Iancu)
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Braun (65’, Camora) – Boateng, Cvek – Deac (65’, Malele), Roger (’90, Bordeianu), Birligea (65’, Petrila) – Janga (‘89, Yeboah)
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt rămâne pe locul 5 în clasament (cel puțin până mâine când se dispută FC Botoșani – FCSB), urmând ca în prima etapă de la reluarea campionatului să întâlnească, în deplasare, sâmbătă 3 decembrie, de la ora 15,30, FC Voluntari.
Filmul meciului
Min 10 Manea centrează de pe flancul nostru stâng, Rangelo Janga scapă de marcajul lui Bejan și înscrie cu o lovitură de cap: 0-1
Min 26 Janga reia cu capul la 16 metri de poartă, din fața lui Letica ieșit greșit din poartă: 0-2
Min 28 Baba Alhassan reia cu capul din careu, dar Scuffet e la post
Min 31 Șut blocat Baba Alhassan
Min 34 Sota Mino șutează din afara careului, alături
Min 35 „Para-gol“ reușește cel de-al 9-lea gol din SuperLigă, profitând de o recuperare a lui Alhassan la mijlocul terenului. Gol de autor: 1-2
Min 56 Daniel Paraschiv îi ia fața lui Burcă, îl lansează pe Oroian, care îl execută pe Scuffet din poziție unu la unu: 2-2
Min 73 Malele primește cu noroc o minge, după un duel câștigat de Janga în fața lui Bejan, și trimite pe lângă Letica de la marginea careului de 16 metri: 2-3
Min 90 Mino Sota șutează de la marginea careului de 16 metri, din păcate alături