Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a semnat ieri convenţiile de cofinanţarea cu 22 de primării partenere pentru realizareaa patru proiecte strategice. „Aceste proiecte sunt incluse în strategia de dezvoltare a judeţului Sibiu, aprobată în unanimitate de către consilierii judeţeni. Toate primăriile care au solicitat sprijin au fost cuprinse în acest program de cofinanţare care se derulează pe următorii patru ani, fiind destinat unor investiţii de extremă importanţă pentru dezvoltarea şi creşterea calităţii vieţii în comunităţile locale”, a apreciat Cindrea.
Astfel, anul acesta vor fi amenajate centre medico-sociale în comunele Boiţa, Loamneş, Orlat, Sadu, Şura Mare şi Turnu Roşu, noi centre culturale în oraşul Agnita şi comunele Aţel, Laslea, Loamneş, Moşna, Păuca, Roşia, Şeica Mică, Şura Mare, Turnu Roşu şi Vurpăr, terenuri multifuncţionale de sport la Alma, Axente Sever, Bârghiş, Boiţa, Laslea şi Loamneş, precum şi terenuri de joacă în curtea grădiniţelor, a şcolilor sau în imediata apropiere de unităţile de învăţământ din Alţâna, Biertan, Loamneş, Merghindeal, Moşna, Roşia şi Valea Viilor. (D. M.)