Investiții noi în energie verde în județul Sibiu

Consiliul Județean Sibiu face un pas important spre un viitor mai curat și mai eficient energetic: a fost semnat contractul de finanțare prin care vor fi montate panouri fotovoltaice pe 10 clădiri publice, iar la Ațel va fi construit un parc fotovoltaic de 2 MW.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

 

Ce înseamnă acest proiect?
• Facturile la energie pentru centrele sociale și educative din județ ar putea scădea cu până la 90%.
• Parcul fotovoltaic de la Ațel va acoperi aproximativ 30% din consumul total de energie al clădirilor aflate în administrarea CJ Sibiu.
• În total, investiția va aduce o capacitate instalată de 2,527 MW, cu o producție anuală estimată de peste 3.300 MWh de energie verde.
Valoarea totală a proiectului este de 17,9 milioane lei, dintre care majoritatea reprezintă finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare.
Urmează etapa de licitație pentru proiectare și execuție, astfel încât soluțiile energetice să fie implementate cât mai rapid.
„Consiliul Județean Sibiu continuă investițiile în sustenabilitate și energie regenerabilă pentru un județ mai eficient și mai prietenos cu mediul”.