Investiții în sate- Consiliul Județean Sibiu a împărțit banii de la Guvern

Contracte de finanțare a lucrărilor de infrastructură prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) au fost semnate, marți, la Consiliul Județean Sibiu.

Este vorba despre o primă tranșă din acest an, 21 de milioane de lei, ceea ce ridică la un total de peste 77 de milioane sumele de care au beneficiat până acum 30 de primării și Consiliul Județean, pentru 50 de obiective de investiții. Dintre acestea, 13 au fost realizate în anii anteriori, iar cinci sunt preconizate pentru finalizare în 2015.

Bani pentru apă-canal și drumuri

nicoara cu cindrea

Contracte în valoare de 21 de milioane de lei au fost semnate de conducerea Consiliului Județean și reprezentanții primăriilor

De fondurile alocate în 2015 beneficiază 17 comune și Consiliul Județean Sibiu, care pot în acest fel să continue lucrări importante. Banii au fost alocați pentru continuarea unor lucrări importante. Sumele au fost repartizate astfel: 8,43 milioane lei în infrastructura de apă în Apoldu de Jos, Biertan, Blăjel, Boița, Laslea, Loamneș, Merghindeal, Moșna, Păuca, Râu Sadului și Șura Mică; 2,46 milioane lei în infrastructura de canalizare în Alțîna, Loamneș, Moșna, Păuca, Șeica Mică, Șura Mică și Vurpăr; 320.000 lei în infrastructura socială la Turnu Roşu, iar 750.000 lei pentru modernizare drumuri de interes local în Arpașu de Jos, Cîrțișoara și Loamneș. Suma cea mai mare – 9,11 milioane lei – a fost alocată pentru modernizarea drumurilor judeţene 104G Săcădate – Nou, 105D Cârța – Agnita, 142B Blăjel – Bazna – Boian – limită județul Alba și 142J Șeica Mare – Șeica Mică. Banii au venit prin ordonanța 28.

În trei ani, 77 de milioane

Prin OUG nr. 28 din 2013 a fost aprobat PNDL, care preia toate obiectivele de investiţii în continuare care au fost finanţate de la bugetul de stat, dar şi obiective de investiţii noi, într-un singur program. Acestea trebuie să vizeze lucrări de realizare/extindere/reabilitare/modernizare, respectiv dotare, pentru următoarele domenii specifice: sisteme de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei; sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate; unităţi de învăţământ preuniversitar; unităţi sanitare din mediul rural; drumuri publice clasificate şi încadrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor; poduri, podeţe sau punţi pietonale; obiective culturale de interes local (biblioteci, muzee, centre culturale multifuncţionale, teatre); platforme de gunoi; pieţe publice, comerciale, târguri, oboare; baze sportive; instituţii publice ale autorităţilor administraţiei publice locale şi instituţiile din subordinea acestora. „OUG 28 sprijină substanțial județul Sibiu și localitățile județului în realizarea unor obiective importante ce privesc alimentarea cu apă, canalizarea și drumurile județene, comunale și din interiorul localităților. În ultimii trei ani, grație acestei Ordonanțe, peste 77 de milioane de lei de la bugetul de stat au intrat în județul Sibiu, în completarea resurselor bugetare județene și locale, pentru cele 50 de proiecte din 30 de localități”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean.
Ioan CINDREA | președinte CJS

„Sprijinul va continua și în perioada următoare, astfel încât până în 2018 toate localitățile cu populație de peste 2.000 de locuitori să aibă rețele de apă și canalizare. În același timp, obiectivele pe care ni le-am propus, acelea de a reabilita și asfalta toate drumurile județene și comunale, se vor realiza cu acest sprijin.“

Cosmin PAL
cp@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*