Pentru acest an, municipalitatea sibiană a alocat din bugetul local o sumă totală de 6.276.833,63 lei pentru lucrări de reparații și modernizare a clădirilor în care funcționează cele opt creșe, 23 de grădinițe, 18 școli generale și 17 licee și colegii administrate de serviciul public specializat din subordinea Consiliului Local Sibiu.
“Educația copiilor continuă să fie o prioritate pentru noi. Ca municipalitate, responsabilitatea noastră este de a asigura spațiul necesar și potrivit actului educațional. Continuăm și anul acesta să investim în clădirile în care funcționează aceste unități de învățământ și sper ca aceste îmbunătățiri să motiveze elevii și cadrele didactice în activitatea lor”, a explicat Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.
Potrivit unui raport al municipalității, dat publicității săptămâna trecută, până în prezent au fost finalizate lucrări în valoare de 955.784,19 lei:
centru:
– amenajarea termosistemului la grădinița nr. 28 (Aleea Filozofilor)
– refacerea acoperișului la Colegiul Tehnic Cibinium (str. Dealului)
– reparații, zugrăveli și finisaje interioare la Colegiul Național Samuel von Brukenthal (Piața Huet)
cartierul Vasile Aaron:
– amenajarea termosistemului la grădinița nr. 29 (str. Negoveanu)
– refacerea acoperișului la grădinița nr. 14 (str. Iezer)
– înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC la școala gimnazială Radu Selejan (str. Șoimului)
– reparații la trotuarul din zona grădiniței nr. 29 (str. Negoveanu)
cartierul Valea Aurie:
– amenajarea termosistemului la creșa nr. 4 (Calea Poplăcii)
cartierul Gușterița
– refacerea acoperișului și soclului grădiniței nr. 7 (Calea Gușteriței)
cartierul Reșița
– înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie PVC, reparații, zugrăveli și finisaje interioare la școala nr. 8 (strada Lupeni)
cartierul Hipodrom
– reabilitarea gardului, înlocuirea porții de acces și a ușilor la grădinița nr. 5 (str. Siretului) și a Liceului Constantin Noica (str. Oștirii)
cartierul Lazaret
– reabilitarea gardului și înlocuirea porții de acces a școlii gimnaziale nr. 20 (strada Macaralei)
– amenajarea unei rampe de acces pentru persoane cu handicap la Liceul Tehnologic Henri Coandă (str. Henri Coandă)
cartierul Terezian
– achiziția de dotări pentru blocul alimentar al grădiniței nr. 18 (str. D. Bagdazar)
La aceste lucrări se adaugă montarea de diverse sisteme de alarmă, antiefracție sau supraveghere video la grădinițele nr. 14, 15, 18 29, 37, 38, 40, 41, 42, la școala nr. 8 și la Colegiul Tehnic Energetic.
Mai sunt în desfășurare lucrări în valoare de 1.158.180,79 lei.
După data de 14 septembrie vor continua următoarele lucrări, fără a afecta însă orele de curs: refacerea instalațiilor sanitare, reparații și igienizări în băi și blocul alimentar la grădinița nr. 20 (str. Șt. O. Iosif), refacerea instalației electrice la școala Regina Maria (str. Emil Cioran) și la grădinița nr. 43 (Aleea Streiu) și reabilitarea instalației termice la Colegiul Tehnic Energetic (str. Electricienilor).
Lucrări contractate, care urmează să înceapă. în valoare de 858.868,65 lei
cartierul Hipodrom
– amenajarea terenului de sport la școala I.L. Caragiale. (str. Vasile Alecsandri)
cartierul Ștrand
– reabilitarea instalației termice la Liceul Onisifor Ghibu (str. Bihorului)
centru
– reabilitarea instalației electrice la grădinița nr. 16 (str. Mitropoliei),
cartierul Terezian
– amenajarea canalului colector la grădința nr. 15 (str. Gladiolelor)
– execuția instalației de gaz la grădinița nr. 18 (str. D. Bagdazar).
Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat a planificat pentru acest an contractarea de noi lucrări, în valoare de 3.304.000 lei:
cartierul Hipodrom
– amenajarea mansardei la grădinița 33 (Aleea Artileriștilor) și finalizarea amenajării mansardei la grădinița nr. 5 (str. Siretului)
– amenajarea curții, a locului de joacă și a terenului de sport al școlii Nicolae Iorga
– amenajarea curții și a unei alei de acces la grădiniței nr. 43 (Aleea Streiu)
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la școala nr. 21 (str. Luptei)
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la grădinița nr. 43 (Aleea Streiu)
cartierul Țiglari
– reamenajarea blocului alimentar al grădiniței nr. 36 (str. Constructorilor) și al școlii nr. 23 (str. Țiglari)
– montarea de sisteme de supraveghere, alarmă și monitorizare la școala nr. 13 (str. Lungă)
cartierul Lazaret
– reabilitarea instalației electrice la școala nr. 20 (str. Macaralei)
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la Liceul Henri Coandă (str. Henri Coandă)
cartierul Vasile Aaron
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la școala Regele Ferdinand (str. Șureanu)
cartierul Turnișor
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la școala nr. 10 (str. E. A. Bielz)
centru
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la Colegiul Gheorghe Lazăr,
cartierul Valea Aurie
– montarea unui sistem de supraveghere, alarmă și monitorizare la grădinița nr. 22 (Calea Poplăcii)
„Subliniem faptul că toate aceste lucrări care vor continua vor fi astfel executate încât să nu afecteze orele de curs”, a dat asigurări Mirela Gligore, șefa Serviciului Presă şi Comunicare din cadrul Primăriei municipiului Sibiu.