Investigații CT și radiologice gratuite, la Spitalul Orășenesc Cisnădie

Cetățenii care necesita investigații radiologice și computer – tomografice au posibilitatea să le efectueze gratuit, la Spitalul Orășenesc Cisnădie.

foto: Spitalul Orășenesc Cisnădie

Pentru a beneficia de serviciile imagistice, cetățenii trebuie să prezinte bilet de trimitere decontat de CJAS, iar în prealabil sa facă o programare la numărul de telefon 0369105098, interior 119, luni, miercuri și vineri între orele 08.00-14.00, iar marți între orele 14.00-20.00.

„Ne bucurăm că am diversificat gama serviciilor medicale  oferite  cetățenilor, prin introducerea posibilității de a beneficia în mod gratuit de efectuarea unor investigații paraclinice tip computer tomograf și radiologie. În ultima perioada am investit constant în dotarea unității noastre sanitare cu aparatură performantă și utilă, astfel încât populația orașului nostru să aibă parte de servicii de sănătate cât mai prompte și eficiente”, a declarat ec. Mincă Maria Delia, Manager Spitalul Orășenesc Cisnădie.

foto: Spitalul Orășenesc Cisnădie

Dotarea cu aparatul computer-tomograf a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orășenesc Cisnădie”, proiect  în valoare de 35 milioane lei, cu finanțare europeană.

„Sunt încântată să mă aflu aici și să am posibilitatea de a ajuta pacienții pentru depistarea unor eventuale probleme și pentru a-i îndruma să ia o decizie cât mai corectă pentru îmbunătățirea stării dumnealor de sănătate”, a declarat dr. Dordea Alexandra Maria, medic radiolog în cadrul Spitalului Orășenesc Cisnădie.

foto: Spitalul Orășenesc Cisnădie

Laboratorul de Radiologie și Imagistica Medicală funcționează în noua clădire a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Orășenesc Cisnadie.

În Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Cisnădie sunt consultați anual aproximativ 18.895 de cetățeni.

Serviciile oferite populației în Ambulatoriul de specialitate sunt: Cardiologie, Medicină Internă, Psihiatrie, Pediatrie, Neurologie, Urologie, Endocrinologie, Gastroenterologie, ORL, Chirurgie, Ginecologie, Oftalmologie.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*