Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală după ce, pe un drum forestier din comuna Câlnic, județul Gorj, au fost găsite cadavrele a 23 de câini, scrie Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală după ce, pe un drum forestier din comuna Câlnic, au fost găsite cadavrele a 23 de câini, a informat, sâmbătă seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Se crede că au fost uciși și aruncați în acest loc, potrivit jurnalulolteniei.ro
Potrivit IPJ, poliţişti din cadrul Poliţiei Târgu Jiu au fost sesizaţi de către un bărbat de 46 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că în dimineaţa zilei în curs, în timp ce se deplasa pe un drum forestier din comuna Câlnic, a identificat mai mulţi câini decedaţi.
„Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la faţa locului se află 23 de cadavre exemplare canine, de rasă comună, nemicrocipate, care nu prezentau urme de violenţă, lovituri sau plăgi la exterior. În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.