Introducerea gazului în Mărginime continuă (CP)

„S-a primit finanțarea pentru continuarea implementării sistemului de distribuție gaz în Jina, Poiana Sibiului, Tilișca și Rod.

FOTO: PSD Sibiu 

Proiectul a fost depus și a obținut finanțare în cadrul POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare), program ce s-a încheiat la sfârșitul anului 2023. Având în vedere faptul că lucrările nu aveau cum să fie finalizate la termen, am fost de mai multe ori, împreună cu primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Iovi, la ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu, pentru a găsi soluții de obținere a unei noi finanțări, astfel încât acest proiect să fie implementat. Ministrul ne-a explicat exact pașii care trebuie făcuți, cu documentația aferentă, așa încât să fie obținută o nouă finanțare.

După ce a primit documentația, ministerul a trimis, în 21 decembrie 2023, la Comisia Europeană, solicitarea de a include proiectul în PDD (Programul de Dezvoltare Durabilă). Comisia Europeană a trimis aviz favorabil pentru aprobarea proiectului, astfel că lucrările vor fi finanțate, iar proiectul va fi finalizat.

Proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale, racord și stație de reglare-măsurare, în localitățile Jina, Poiana Sibiului, Tilișca, Rod, jud. Sibiu”, prevede o lungime a rețelelor de 65 km, din care conducta principală de 22 km, ce face legătura între SRM (Stația de Reglare-Măsurare) Tilișca (deja construită) și Jina până în șesul jinarilor. Se vor racorda gratuit la rețeaua de gaz 3.300 de gospodării ale populației și instituțiile de pe raza celor trei comune.

Mă bucur că primarul social-democrat Adrian Iovi și ceilalți doi primari au apelat, atunci când au întocmit și depus documentația, la domnul Teodor Dumitru Banciu, colegul nostru de la PSD Săliște, care a devenit consultant al ADI Transalpina Gaz, și au obținut finanțarea. În perioada în care Teodor Banciu a fost primar în Săliște, a câștigat finanțarea pentru introducerea gazului în Săliște și cele 9 sate aparținătoare, fiind realizate rețelele de gaz pentru Săliște, Vale, Sibiel și Săcel. Următorul primar trebuia să continue lucrările și în celelalte sate.

Îi felicit atât pe primarul Adrian Iovi, pentru implicare, cât și pe domnul Teodor Dumitru Banciu pentru profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul timpului, de rezultatele muncii sale beneficiind toți locuitorii din Mărginimea Sibiului!” – Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD .Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*