Prima ediție a Zilelor Platoșului de iarnă are loc sâmbătă, 11 februarie, la Păltiniș. Concurs de făcut sarmale, probe de tăiat bușteni, de aruncat la țintă sau de tras sania, sunt doar câteva dintre distracțile care îi așteaptă pe amatori.
Arena Platoș Păltiniș a lansat în vară o provocare către toate satele din Mărginimea Sibiului. S-au prezentat multe echipe la apel, care mai de care mai mândră de satul pe care îl reprezintă și a ieșit un concurs pe cinste. Cu tras de funie, concursuri de aruncat la țintă și tăiat bușteni în timp record, cu muzică populară și ansambluri de dans tradiționale. „Complexul Arena Platoș Păltiniș nu ar fi luat niciodată viață fără sprijinul Primăriei comunei Poplaca. Suntem în inima Mărginimii Sibiului și prin aceste evenimente vrem să le mulțumim oamenilor zonei, să le întoarcem un pic din sprijinul pe care ni l-au acordat de-a lungul acestor ani”, spune Ioana Chitea, managerul general al complexului.
Ediția de iarnă
Conceptul va fi asemănător și pentru ediția de iarnă a acestui concurs. Probabil bine antrenați din vară, sătenii din Mărginime vor trebui să treacă prin probele de tăiere în timp record a unui buștean cu toporul și de aruncare cu bulgări la țintă. Cum plimbarea cu sania pe zăpadă este un simbol al acestei zone a țării, participanții vor trebui să devină un „atelaj” pentru proba de tras sania, în care doi echipieri vor lua loc în sanie și restul echipei îi va trage pe traseul amenajat, pe o lungime de circa 300 de metri.
Concurs de făcut sarmale
Probabil cea mai haioasă probă se anunță a fi cea de făcut sarmale. Fiecare echipă își va desemna un participant care va trebui să modeleze cât mai multe sarmale într-un interval de 30 de minute. Juriul va puncta atât numărul de sarmale dar și aspectul general al tradiționalului fel de mâncare. Toate ingredientele vor fi puse la dispoziție. Echipele participante pot fi formate din maxim 10 participanți iar același concurent nu poate lua startul în mai mult de o probă individuală. Înscrierile vor avea loc sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 10 în apreski. Concursul va începe la ora 13, cu proba de făcut sarmale. Premiile sunt pe măsura profilului acestui concurs. Competitorii vor pleca acasă cu un țap pitic alpin francez, o oaie, doi iepuri cap de leu și trei hamsteri însoțiți de cușcă cu playground, oferite de Club Ecvestru Transilvania plus vouchere de cumpărături din partea Decathlon.