Sibiul participă și anul acesta la programul Săptămâna Europeană a Mobilității (16-22 septembrie), o inițiativă a Comisiei Europene menită să atragă atenția asupra importanței trecerii de la deplasarea cu mașina personală la un mod de deplasare mai prietenoasă cu mediul, cu transportul public, cu bicicleta sau pietonală.
Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Primăria Sibiu a înscris orașul în acest program, conștientizarea fiind o componentă importantă în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice. Tema aleasă pentru acest an este “Save energy”.
“În Sibiu mobilitatea verde, sustenabilă, este promovată de Primăria Sibiu prin investiții concrete. Datorită acestora, în Sibiu există alternativa reală de a utiliza autobuzul, bicicleta sau deplasarea pe jos. De aceea, sper ca sibienii să treacă în număr tot mai mare spre un mod de deplasare care să scadă nivelul de poluare, în scopul îmbunătățirii calității aerului în Sibiu. Schimbările climatice sunt reale și sunt prezente în jurul nostru – efectele devastatoare ale acestora sunt tot mai vizibile. Prin gesturile mici pe care fiecare dintre noi le facem, putem să contribuim la atenuarea acestora, iar trecerea la o mobilitate curată este una dintre aceste măsuri care stă în puterea noastră”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Astfel, Primăria Sibiu și partenerii săi, au pregătit pentru perioada 16-22 septembrie un program de activități și proiecte care să îi atragă pe sibieni spre deplasarea cu autobuzul sau cu bicicleta. Le prezentăm pe scurt, aici, pe câteva dintre acestea, urmând să detaliem programul în zilele următoare:
- Zilele fără mașini pe mai multe străzi din centrul istoric, în 16 și 17 septembrie. De sâmbătă, 16 septembrie, ora 08.00 și până duminică, ora 20.00 următoarele zone vor fi închise traficului, iar locurile de parcare vor fi eliberate de mașini: Centumvirilor, str. Avram Iancu (de la bifurcația cu strada Magheru până în Piața Mare), str. Mitropoliei (între str. Tribunei și str. Al. Odobescu) și str. Alexandru Odobescu (până la intersecția cu str. Moș Ion Roată). De asemenea, Piața Mică va deveni pentru 2 zile complet pietonală, desființându-se inclusiv locurile de parcare destinate locatarilor.
- Activități sportive în Piața Mică, în 16 și 17 septembrie, între orele 12.00 și 18.00, organizate cu sprijinul Decathlon Sibiu. Sibienii mici și mari vor putea juca ping-pong, baschet, tenis, badminton sau tir cu arcul.
- Ateliere de pictură pentru copii pe str. Al. Odobescu, organizate în 16 septembrie, de Teatrul pentru copii și tineret Gong
- Momente de dans în Piața Huet, în 16 septembrie, organizate de balerinii Teatrului de Balet Sibiu
- Serenade de chitară în Piața Mică, pe str. Avram Iancu, pe str. Centumvirilor, în Piața Schiller și în Piața Huet, în 16 și 17 septembrie, un proiect realizat de Asociația Cultură Play
- Activități cu participare gratuită la Baia Populară Sibiu. În 16 septembrie, echipa de la Baia Populară organizează un atelier pentru lecții de autoapărare și o acțiune sportivă TRX și core circuit, pentru primele 10 persoane care se înscriu la fiecare dintre cele 2 activități.
- “Dimineți creative” pe str. Arhivelor în 16 septembrie, eveniment organizat de Asociația Street Delivery, constând în diverse ateliere
- Cursă cu obstacole în Piața Schiller în 20 septembrie, realizată cu sprijinul Clubului Sportiv Comunitar și dotată cu premii constând în abonamente oferite de Muzeul Astra.
- O plimbare pe bicicletă până la Muzeul ASTRA în 22 septembrie, cei care ajung cu bicicleta la muzeu în data respectivă urmând să beneficieze de intrare gratuită în Muzeu
Și anul acesta Primăria Sibiu organizează un concurs cu premii, sub denumirea “Mix & Move”, care se va desfășura în perioada 16-22 septembrie. Acesta va consta în postarea pe pagina personală de Facebook a unei singure poze în care participantul se va fotografia într-un loc preferat de pe un traseu de autobuz sau o pistă pentru biciclete, postarea urmând să fie însoțită de hashtag-urile: #Sibiu, #europeanmobilityweek. Primăria Sibiu va acorda, prin tragere la sorți, 3 premii constând în abonamente Tursib sau Sibiu Bike City.
Un program complet și detaliat va fi făcut public de Primăria Sibiu prin intermediul mass media și a canalelor proprii de comunicare – site-ul sibiu.ro și pagina de Facebook: Primăria Municipiului Sibiu.