Medieșeanul Mihai Cotei, membru al Ordinului Teutonii Transilvaniei, a fost extraordinar în această vară, la Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari din ţară şi din această parte a Europei. A reprezentat în premieră România, la o probă extrem de spectaculoasă: turnirul cu lancea, o lance specială proiectată să crape la impact. S-a luptat admirabil, reușind să se califice în Finala turneului ”Grifonul de Aur” (Golden Gryphon Tournament), în condițiile în care s-au aflat la start 14 cavaleri din Canada, Franța, Norvegia, Slovacia și, în premieră, România.
(Dan GREAVU)
foto: facebook/Medieval Festival Oradea
În finală, în armuri cu o greutate de cca 30 de kilograme, Mihai Cotei s-a duelat cu Josef Kmety (Agentura Hector), cel care a câștigat în cele din urmă competiția!
În cele 3 zile de festival de la Oradea, unde, peste 600 de participanți din 9 țări au luat parte la eveniment: cavaleri, luptători, domnițe, paji și personaje medievale, publicul având ocazia să urmărească spectaculoase turniruri călare cu lancea, spectacole cu foc, concerte live, meșteșuguri și tradiții, jonglerii cu foc.
foto: facebook/Medieval Festival Oradea
Născut în Mediaș
Mihai Cotei s-a născut în Mediaș, pe 17 iulie 1986. „Dacă ar fi fost anul 1987, ar fi fost perfect. Glumesc, sunt mai mult decât mulțumit, totul s-a întâmplat și se întâmplă cu un scop anume. Există momente în viață când lucrurile par să se alinieze într-un mod neașteptat, dar perfect logic atunci când privim înapoi.“, își începe povestea Mihai Cotei, un tip jovial, manierat și extrem de inteligent. „Copilăria mi-am petrecut-o în Mediaș, însă o parte din vacanțele de vară și iarnă le-am petrecut în satul Curciu, la bunici. Acest loc a fost tărâmul de basm al poveștii vieții mele, unde am trăit momente de neuitat în jurul bisericii evanghelice și legendele care o înconjoară. Aici, timpul părea să se oprească, iar simplitatea și frumusețea fiecărei zile mă învățau lecții esențiale despre viață.“
Curciu, mai mult decât un sat
Spune cu satul Curciu a fost mai mult decât un sat pentru el. „Era un loc în care tradițiile erau vii, unde poveștile spuse la gura sobei de bunici prindeau viață, iar natura, cu toate farmecul ei, devenea parte din sufletul meu. Fiecare vacanță petrecută acolo m-a format într-un mod unic, amintindu-mi mereu de rădăcinile mele și de valorile care îmi ghidează viața de adult.“, dezvăluie Mihai.
„Un fel de Hogwarts modern“
A urmat cursurile Școlii „Mihai Eminescu“ din Mediaș, „fiind mereu puțin în umbra fraților mei, care la rândul lor au studiat tot aici, cu merite deosebite.“ A trecut apoi la Liceul Stephan Lüdwig Roth, pe care l-a găsit ca pe un loc cu adevărat predestinat lui. „Am strâns numeroase amintiri frumoase alături de colegi și profesori. Liceul a fost un fel de Hogwarts modern. Legătura cu colegii a rămas strânsă și după terminarea liceului, iar împreună am păstrat tradiția de a ne întâlni la munte la fiecare început de an, un prilej de a ne reconecta și de a ne bucura de prietenia noastră.“
foto: Monitorul de Medias
Și-a desăvâșit studiile la Sibiu, la Facultatea de Științe Economice la Sibiu, în paralel cu serviciul. „A fost o perioadă intensă, în care am învățat să îmbin studiile cu responsabilitățile profesionale.“, a mărturisit Mihai Cotei, care lucrează în prezent la o companie multinațională germană, cu atribuții extrem de importante.
foto: facebook/Medieval Festival Oradea
„Pericolul există, desigur“
Într-un interviu acordat pentru cititorii noștri, Mihai Cotei dezvăluie ce l-a determinat să îmbrace ramura de cavaler, cum e în luptă, cât timp se antrenează și ce planuri are pentru viitor.
Reporter: De unde pasiunea pentru atmosfera medievală? Dar pentru cai? Vine din copilărie?
Pasiunea pentru cai a fost moștenită din familie. Bunicul a avut cai, la fel și străbunicul, care a fost și apicultor. O perioadă, am practicat și eu apicultura, alături de frații mei. Fratele cel mare a ales o carieră în IT, iar în prezent doar Alin, fratele mijlociu, continuă tradiția apiculturii, însă în Germania.
foto: facebook/Medieval Festival Oradea
Reporter: Când ai decis să intri în Ordinul Teutonii Transilvaniei? De ce?
Primul ordin în care am evoluat a fost Ordinul Cavalerilor de Mediaș condus și în prezent de Nicola, prima asociație de tip din România. Mai târziu, am decis să aleg un drum paralel cu ei, însă călare, alături de alți iubitori de echitație.
Partea legată de reconstituirea istorică a fost insuflată de mine în această nouă direcție, iar pentru grup am ales o denumire inspirată din singurul ordin religios care a existat pe teritoriul Transilvaniei. Cu toate acestea, au apărut și inevitabilele critici din partea istoricilor. Din acest motiv, în ultimul an am ales să particip sub un nume neutru și generic: Antares. Această schimbare ne-a oferit mai multă libertate și flexibilitate, permițându-ne să ne concentrăm pe pasiunea noastră fără a intra în dezbateri sau controverse legate de autenticitate. În final, pentru noi, esența acestor evenimente rămâne în bucuria de a reconstitui istoria și de a împărtăși experiențele noastre cu publicul.
Reporter: De când ai devenit interesat de turniruri?
Acesta a fost țelul de la începutul aventurilor mele: de a explora și de a aduce la viață acest sport prin reconstituirea evenimentelor istorice. Fiecare pas pe acest drum m-a ajutat să înțeleg mai bine trecutul și să împărtășesc aceste cunoștințe cu cei din jur.
foto: facebook/Medieval Festival Oradea
Reporter: Cum este viața de cavaler? Ce faci în viața de zi cu zi?
Merg la birou și mă stresez. Glumesc, desigur. Ocup poziția de Manager Resurse Umane și coordonez, de asemenea, alte servicii din cadrul departamentului, precum SSM, Securitate și Conformitate, într-o firmă multinațională germană.O adevărată provocare, fiecare zi e total diferită și complexă. Cu toate acestea în fiecare seară încerc să-mi aloc cel puțin câteva minute pentru pasiunea mea: să citesc câteva rânduri despre istorie, armuri sau alte grupuri de reconstituire istorică.
Reporter: Participi la toate festivalurile medievale?
Nu, din păcate, serviciul nu îmi permite să particip. Tot eu sunt vinovat pentru că, într-un fel, îi țin pe prietenii mei din grup departe de anumite evenimente. Din totalul evenimentelor, aproximativ 20, noi participăm doar la 6-7 anual. Dar ei mă înțeleg și mă acceptă așa cum sunt.
Reporter: Care este relația dintre tine și calul tău? Ce faceți când nu sunt evenimente?
Nu este o relație așa cum ar trebui să fie; ideal ar fi să călăresc săptămânal. Calul meu este deosebit de inteligent și curajos; aș putea spune că este și foarte receptiv, întrucât mă acceptă și mă ascultă cu atenție în timpul fiecărui eveniment. Din păcate, nu particip la multe antrenamente. În acest context, prietenii mei, Radu și Emi, mă susțin constant, având grijă zilnic de calul meu, atât din punct de vedere al sănătății, cât și al antrenamentelor.
Reporter: Ce înseamnă un turnir? E o luptă grea? Nu e periculos?
Un mix de emoție, frică, adrenalină și mulțumire sufletească. Pregătirile, agitația și îmbrăcarea armurii, care durează o oră, sunt realizate cu ajutorul a doi camarazi. De obicei, Doru și Răzvan sunt cei mai solicitați la înarmare. Încep să transpir încă din primele momente, mai ales că majoritatea turnirurilor se desfășoară în lunile iulie și august.
Dar, Toată tensiunea dispare în momentul în care îmi pun piciorul în scăriță. Îmi salut oponentul, închid viziera și totul capătă o altă formă, timpul parcă încetinește. Calul pornește în galop, îmi aud doar respirația și mă concentrez exclusiv pe scut. Brusc, aud lovitura lancei în scut; se văd aschiile și se aud uralele publicului. La fiecare turnir slăbesc cam 2 kg și am nevoie de 5-7 zile pentru recuperare.
Pericolul există, desigur, orice se poate întâmpla, fiindcă sunt implicați doi cai și arme de 3 metri lungime, iar vârfurile folosite (la campionatul de la Oradea) au fost din pin, nu din balsa.
Reporter: E nevoie de pregătire specială pentru turniruri?
Da, la început am organizat antrenamente regulate. Acum vom relua aceste antrenamente, deoarece dorim să implicăm și alți cai. De asemenea, prietenii din grup și-au exprimat dorința de a se implica activ în aceste întreceri.
Reporter: În iulie ai reprezentat România, ajungând până în finala turnirului de la Oradea, la cel mai mare festival medieval din țară. Cum a fost?
Un vis împlinit! Am reușit să devin vicecampion, însă îmi place să spun că am obținut locul II. Într-o competiție cu cavaleri din Franța, Canada, Norvegia, Slovacia și, pentru prima dată, din România (eu și Radu). Să concurezi alături de figuri de prestigiu precum Michael Sadde și Marc Hamel, care au peste 15 ani de experiență în ceea ce este numit „sportul regilor”, a fost o adevărată onoare pentru mine si grupul din care fac parte. Fiecare antrenament și fiecare provocare întâlnită pe parcurs ne-au adus mai aproape de acest obiectiv.
Acum mă simt inspirat să continui să-mi dezvolt abilitățile și să visez la noi succese în viitor.
foto: facebook/Medieval Festival Oradea
Reporter: De unde ți-ai procurat armura și cât costă o asemenea „bijuterie“? Sunt fabricate manual?
Da, sunt fabricate manual de Răzvan Botezatu, un pasionat de armurărie din Bacău. Deși implică costuri destul de mari, merită din plin. Atât eu, cât și Radu beneficiem de armuri cambrate, special construite pe măsurile noastre, ceea ce este esențial în astfel de întreceri. Aceste armuri nu doar că ne protejează, dar ne oferă și un plus de confort și mobilitate, permițându-ne să ne concentrăm mai bine pe competiție. Este un detaliu care face o diferență semnificativă în performanțele noastre.
Reporter: Ce planuri de viitor ai? Mergi și la alte concursuri? În străinătate?
Pentru anul viitor, dacă suntem sănătoși, cu siguranță vom participa din nou la campionatul de la Oradea. De asemenea, am primit invitații pentru competiții în străinătate, dar trecerea graniței cu caii este destul de complicată. Totuși, suntem determinați să explorăm aceste oportunități și să ne extindem orizonturile, având în vedere că fiecare experiență internațională poate aduce noi lecții și provocări.
Reporter: Ai sponsori pentru astfel de participări? Cine te sprijină?
Nu avem sponsori propriu-ziși, cu excepția organizatorului, care plătește o sumă pentru fiecare asociație participantă. În schimb, familia o pot considera cel mai important „sponsor” al meu, oferindu-mi timp și înțelegere. De fapt, sprijinul lor este neprețuit, mama si sotia fiind mereu alături de mine și încurajându-mă la fiecare pas. Acest suport constant, atât moral, cât și emoțional, îmi permite să îmi urmez pasiunea și să continui să mă implic în aceste evenimente.
