În spatele multor inițiative culturale care readuc în prim-plan șezătorile, portul popular și întâlnirile dintre generații se află Mariana Iulia Filimon. După aproape 12 ani petrecuți în Germania, unde s-a implicat activ în promovarea culturii românești, s-a întors acasă cu dorința de a continua ceea ce a început încă din copilărie, păstrarea și transmiterea valorilor tradiționale. Organizează șezători, proiecte culturale și campanii însă are un singur scop, să aducă împreună oameni de toate vârstele și să le reamintească despre satul românesc, care încă are multe povești de spus. Despre copilărie, dor, întoarcerea acasă și rolul de mamă, a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate Mesagerului de Sibiu.
(Maria-Antonia OANA)
Sursă foto: Facebook Mariana Iulia Filimon
Reporter: Cine este Mariana Iulia Filimon dincolo de proiecte și inițiative culturale?
Mariana Filimon: Dincolo de toate, sunt MAMA Isabellei, o fetiță de 10 ani care mă moștenește și care mă inspiră. Rolul de mamă este partea cea mai frumoasă care a apărut în viața mea și care face ca totul să fie mai complex și plin de sens.
R: Există un moment din viața dumneavoastră care v-a schimbat direcția?
M.F: Da, au existat deja două astfel de momente în viața mea. Primul a fost în 2012 când ne-am mutat în Germania și am schimbat totul, iar cel mai recent este momentul când am revenit în țară după aproape 12 ani, în 2024. Sunt însă foarte recunoscătoare pentru aceste momente care au contribuit la creșterea mea din toate punctele de vedere.
R: Ați trăit o perioadă în străinătate. Ce v-a învățat experiența de acolo?
M.F: Străinătatea mi-a deschis mintea la propriu. Am învățat să mă cunosc și să mă redescopăr de câte ori este nevoie. Am învățat să îmi ofer timpul voluntar fără să am așteptări. Am învățat că binele nu se face în liniște și campaniile umanitare își au rostul cu cât suntem mai mulți și mai vocali. Am învățat să am încredere în experiența și expertiza mea atât în turism, resurse umane și chiar hobby, pentru că cine trebuie să vadă, vede.
R: Ce v-a determinat să vă întoarceți acasă, la Tălmăcel?
M.F: În primul rând „dorul”, care vă spun sincer, a fost același din prima zi până în ultima, timp de aproape 12 ani. Apoi, după toate trofeele și premiile primite în acești ani și recunoașterea mea ca om de turism, cultură, educație, păstrător de tradiții în diaspora, am simțit că misiunea mea în Germania s-a terminat. Însă decizia finală a fost legată de studiile Isabellei. Mi-am dorit foarte mult ca și ea să aibă parte de educația noastră, de bogăția culturală românească, de cultura generală vastă care se dobândește în școlile noastre și care pe mine personal m-au diferențiat și m-au făcut să pot profesa conform studiilor economice și să-mi construiesc o carieră în HR.
R: A fost o decizie ușoară sau ați avut temeri?
M.F: A fost o decizie destul de ușoară, datorită Sibiului. Faptul că sunt mai multe școli în limba germană, Forumul German și alte instituții unde cei ca noi, cu dublă cetățenie, pot păstra și dezvolta ce au acumulat în străinătate.
R: Cum s-a născut ideea șezătorilor și a întâlnirilor tradiționale?
M.F: Șezătorile și evenimentele care au completat agenda culturală a satului Tălmăcel și nu numai sunt continuarea a tot ceea ce eu am făcut încă de la vârsta de 8 ani când am participat prima dată la Olimpiada Micilor Meșteșugari din Muzeul ASTRA. Din anul 2000, când am deschis Muzeul satului Tălmăcel în casa bunicilor, am organizat întâlniri periodice și șezători chiar și când locuiam în Germania. Fiecare vacanță acasă a fost prilej de bucurie și revedere cu tălmăcenii mei dragi.
R: Ce înseamnă pentru dumneavoastră „mumele”?
M.F: „Mumele din Tălmăcel” (+70 ani) sunt un simbol al Mărginimii Sibiului. Sunt ultimii „profesori” de artă tradițională autentică, de comunicare prin viu grai, de păstrare și transmitere a tot ce ne mai leagă de rădăcinile noastre. Din păcate, mumele mele nu mai sunt printre noi, însă mi le-au trimis pe cele 16 să mă ajute să duc mai departe povestea noastră, legendele și meșteșugurile de la Tălmăcel.
R: Care a fost cel mai emoționant moment trăit în cadrul unei șezători?
M.F: Sunt multe momente frumoase și emoționante. Cele care ne fac să lăcrimăm sunt poveștile și cântările despre război, durerea pierderii celor dragi, lipsurile din communism, dar și pildele și lecțiile de care avem parte în discuțiile cu mumele.
R: Ce vă motivează să faceți toate aceste lucruri?
M.F: Pe mine și un zâmbet și un banal „mulțumesc” sau o îmbrățișare mă motivează. Bucuria din ochii tălmăcenilor când le spun că vreau să fim toți îmbrăcați românește la anumite acțiuni, oamenii care nu mă cunosc și îmi scriu că mă urmăresc și vin la festivaluri de la mii de kilometri și fetița mea care a iubit România înainte să vorbească sau să scrie românește.
R: V-a fost vreodată greu? A existat un moment în care ați vrut să renunțați?
M.F: Greu a fost câteodată și probabil o să mai fie, pentru că acțiunile în mediul rural autentic au nevoie și de logistică, nu doar de oameni faini care se îmbracă românește. Însă de renunțat nu m-am gândit niciodată. Am umblat atâția ani cu traista în spinare, la propriu, prin Europa, să promovez România, iar acum când sunt aici nu cred că poate ceva să mă facă să renunț. Cu atât mai mult cu cât sunt așa mulți oameni care cred în potențialul satului românesc în general și în potențialul Sibiului și Mărginimii în special.
R: Cum vă petreceți timpul atunci când nu organizați evenimente?
M.F: Și cum spune Isabella: „mami și când nu are treabă, are treabă”. Mereu am câte un proiect în lucru sau sunt parte din proiectele altora. Am campanii umanitare de suflet unde mă dedic și mă implic național și internațional. Petrec timp cu familia implicându-i pe toți și făcând echipă în diverse situații. Am crescut cu: „până stai, fă ceva.”.
R: Ce pasiuni aveți?
M.F: Sunt pasionată de frumos, de arta tradițională, de însemnătatea modelelor de pe țesături, de fotografie, de comunicare, de oameni.
R: Ce vă aduce liniște?
M.F: Lucrurile care funcționează, oamenii de încredere, călătoriile și sentimentul de acasă.
R: Cum este să fii femeie care inițiază și mobilizează o comunitate?
M.F: Te responsabilizează și îți dă un sentiment special: acela că ești la locul potrivit, la momentul potrivit și cu oamenii potriviți.
R: Ce le-ați spune femeilor care au idei, dar nu au curajul să le pună în practică?
M.F: Să caute oamenii care au curaj și să facă echipă cu ei. Șansele de reușită în timpurile noastre sunt net superioare, iar mediul online are posibilități nenumărate.
R: Ce v-ați dori să rămână în urma dumneavoastră peste ani?
M.F: Să rămână amintiri frumoase, oameni conectați, bucuria de a vorbi despre zonele rurale și transmiterea moștenirii artistice autentice în continuare.
