INTERVIU Klaus Iohannis: Dacă voi ajunge președinte, nu o să mă vedeți mergând la televizor ca să mă cert cu premierul

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, spune că pentru funcția de șef al statului îl recomandă viziunea, atitudinea, dar și cartea sa de vizită, care este una „vizitabilă” – Sibiul. El afirmă, într-un interviu transmis AGERPRES, că președintele trebuie să fie un model de comportament public și trebuie să aibă o viziune pentru țară. Iohannis speră să obțină în primul tur al prezidențialelor în jur de 30%.

Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidențiale

Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidențiale

Candidatul ACL la prezidențiale vorbește, în interviu, și despre nevoia modernizării Constituției și simplificarea birocrației în ceea ce privește meditațiile acordate de profesori, despre obiectivele sale în cazul în care va câștiga mandatul prezidențial, dar și despre principalul său contracandidat — premierul Victor Ponta, cu care spune că, dacă va ajunge la Cotroceni, va colabora corect instituțional.

AGERPRES: Domnule președinte, ce v-a determinat să intrați în cursa pentru alegerile prezidențiale?
Klaus Iohannis: Multe lucruri, dar cel mai important factor a fost nemulțumirea mea legată de cum se face politică în România și acest lucru l-am subliniat de când am intrat în campanie — vreau să fiu președintele României pentru a schimba felul în care se face politică în România, de acolo decurg, sigur, toate celelalte.

AGERPRES: Ce rol are șeful statului?
Klaus Iohannis: Are un rol extrem de important. În primul rând, președintele României trebuie să facă lucrurile care sunt descrise în Constituție, sunt destul de multe și aici lucrurile sunt destul de clare. Ceea ce este poate, însă, mai important și acest lucru nu este scris în Constituție este rolul președintelui în evoluția națiunii. Președintele trebuie să fie un model de comportament public și trebuie să aibă o viziune pentru România. Această viziune trebuie să explice și să exprime felul în care se dezvoltă România pe timpul mandatului. Aceste lucruri — viziunea și felul de a fi — influențează considerabil mai mult societatea în ansamblu decât fiecare dintre atribuțiile descrise mai mult sau mai puțin în parte. Eu cred că până la urmă președintele, dacă are o viziune, este un exemplu de comportament public și își îndeplinește corect atribuțiile prevăzute de Constituție, atunci este un președinte așa cum și-l doresc oamenii.

AGERPRES: Ce vă recomandă pentru funcția supremă în stat?
Klaus Iohannis: Cred că mă recomandă viziunea, mă recomandă atitudinea, mă recomandă cartea mea de vizită care, în cazul meu, nu este doar ușor de descris, este chiar vizitabilă — se numește Sibiu și cred că în această etapă în care ne aflăm pot să spun că mă recomandă cei 2.214.000 de români care au semnat pentru candidatura mea.

AGERPRES: Dumneavoastră considerați că este un atu că sunteți de etnie germană, plecând de la mentalitatea românilor că un lucru nemțesc este un lucru bine făcut?
Klaus Iohannis: Problema etniei a fost de multe ori discutată acum în campanie, dar și în poziția mea de primar al Sibiului. În esență nu cred în predeterminare etnică. Deci, nu cred că cineva este mai bun decât altcineva fiindcă este etnic german, fiecare are caracterul lui, pregătirea lui și capacitățile lui, dar în niciun caz nu cred că mă încurcă faptul că sunt etnic german. Dacă este un avantaj … în esență nu cred că este un avantaj, dar dacă eu corespund modelului pe care îl au alegătorii despre cum ar trebui să fie cineva care vrea să fie președinte acest lucru mă bucură.

AGERPRES: Credeți că este oportună revizuirea Constituției în sensul modalității de alegere a președintelui și referitor la atribuțiile acestuia?
Klaus Iohannis: Eu cred că este nevoie de o modernizare a Constituției României, fiindcă ea datează în esență de la începutul anilor ’90, chiar dacă au existat modificări nu ample, ci mai degrabă punctuale în Constituția României, dar nu cred că aici este esența problemei. Constituția poate fi revizuită, poate fi modernizată, există o comisie în Parlament care își va face treaba, sper eu, și vom avea un proiect de modernizare a Constituției. Însă, cred că problema noastră nu este în Constituție, problema noastră este cum interpretează președintele în funcție Constituția. Problemele pe care le-am sesizat la momentul respectiv nu au venit din faptul că președintele a încălcat Constituția, niciun președinte al României nu a încălcat Constituția, doar am avut situații în care Constituția a fost interpretată la limită și de multe ori a fost interpretată ad litteram și nu în sensul în care a fost formulată Constituția. Eu cred că și cu Constituția valabilă acum, cea în vigoare, un președinte de bună credință, care vrea să-și facă treaba, poate să lucreze foarte bine, dar cred că pentru secolul XXI este nevoie de o modernizare a Constituției în anumite puncte așa cum va propune comisia din Parlament.

AGERPRES: Deci considerați că este nevoie de niște clarificări de interpretare a Constituției?
Klaus Iohannis: Da, este nevoie de unele clarificări, este, însă, clar că nu putem să transformăm Constituția într-un act legislativ care descrie toate situațiile. Este imposibil ca în Constituție să fie descrise toate situațiile care, teoretic, sunt posibile sau care au fost întâlnite în practică. Întotdeauna Constituția descrie cadrul, iar cum acționează președintele și instituțiile statului rezultă din felul în care își găsesc locul în societate.

AGERPRES: Președintele Traian Băsescu spunea că trebuie să se gândească un sistem complex cu privire la controlul parlamentar asupra SRI și SIE, motivând că, în prezent, acesta este foarte slab. Cum vedeți acest lucru?
Klaus Iohannis: Având în vedere că nu am deținut funcții care mi-au permis o privire din interior, cred că nu vă așteptați de la mine să interpretez în profunzime aceste chestiuni. Este interesant dacă încă președintele spune asemenea lucruri și dacă este de părere că trebuia făcut ceva poate se pune întrebarea de ce nu a făcut în zece ani ce trebuia făcut.

AGERPRES: Care sunt principalele dvs. obiective în cazul câștigării mandatului prezidențial?
Klaus Iohannis: Sunt foarte multe, dar putem să le luăm pe rând — unele dintre ele le-am descris și în programul meu cu care m-am prezentat în fața electoratului. Trebuie să fim conștienți de faptul că, dacă vrem să schimbăm lucrurile în România, trebuie să începem cu economia. Economia trebuie să devină performantă. Nu este posibil să avem acum, după ce România ieșise din criză, recesiune tehnică fără nicio altă motivație decât o guvernare slabă, ineficientă și atunci deja ajungem la primul obiectiv.

România are nevoie de alt Guvern, acest alt Guvern va veni cel târziu după alegerile parlamentare din 2016 și îmi doresc, evident, un Guvern al partidului meu, al noului Partid Național Liberal. Acest lucru este posibil să se întâmple deja în 2015, dacă, după prezidențiale, se schimbă raportul de forțe în Parlament ca urmare a faptului că eu câștig alegerile — un nou Guvern care vine cu o nouă abordare.

Pentru a avea o dezvoltare economică este nevoie de câteva lucruri care sună simplu, sunt complicat de pus în practică. Avem nevoie de o relaxare fiscală. Guvernul Ponta a introdus 36 de noi taxe și impozite și mediul de afaceri la unison ne spune că sunt pur și simplu prea multe și în astfel de condiții nu se poate dezvolta economia, pe de altă parte este nevoie de introducerea unor reguli clare și simple care sunt valabile pentru o perioadă mai lungă. Codul fiscal, bunăoară, s-a modificat în ultimii zece ani de o sută de ori. În aceste condiții este aproape imposibil pentru un antreprenor să-și facă un plan pentru o perioadă mai lungă de un an sau jumătate de an. Aceste lucruri duc la o reținere destul de puternică din partea investitorilor. Este nevoie, evident, de măsuri care încurajează investițiile, de măsuri care încurajează investițiile românești. Până la urmă, dacă facem lucrurile bine, cred că putem să avem două rezultate importante și semnificative pentru România: trebuie să apară o clasă de mijloc destul de mare, în țările din Europa de Vest clasa de mijloc reprezintă aproape jumătate din populație. Noi suntem foarte, foarte departe de așa ceva și trebuie să apară capitalul românesc puternic, altfel, dacă așteptăm economia României să se dezvolte cu capital străin, lucrurile se pot întâmpla, dar cred că este de preferat să avem o întărire semnificativă a capitalului autohton. Aceste lucruri se pot rezolva cu un Guvern care dorește într-adevăr să avem o economie în dezvoltare și nu pentru o perioadă scurtă, ci pentru o perioadă lungă. Cred că toată lumea își dorește să avem o dezvoltare economică ce ne duce într-o zonă comparabilă cu Europa de Vest, ceea ce am numit occidentalizarea României.

AGERPRES: Până la acest eventual nou Guvern, cum veți colabora dvs, în cazul în care veți ajunge președinte, cu actualul premier Victor Ponta, având în vedere și episodul USL?
Klaus Iohannis: Voi colabora instituțional corect. Constituția descrie colaborarea și un lucru sigur nu o să vedeți de la mine — nu o să mă vedeți mergând la televizor ca să mă cert cu premierul. Așa ceva nu este eficient, după părerea mea, și nu rezolvă absolut nicio problemă. Președintele și premierul nu sunt puși pe aceste funcții înalte ca să se certe în fața națiunii, ci sunt puși ca să rezolve problemele României și, chiar dacă provin din zone doctrinare diferite, se găsesc întotdeauna modalități măcar de minimă colaborare ca să se încerce rezolvarea problemelor care sunt nenumărate dacă stăm să le luăm fiecare pe rând și atunci aceasta va fi abordarea mea: o colaborare instituțional corectă, dar asta nu înseamnă că îmi imaginez că vom rezolva marile probleme ale României în acel an 2015. Soluțiile vin atunci când vom avea un președinte de dreapta cu un Guvern de dreapta.

AGERPRES: Care considerați că sunt contracandidații cu șansele cele mai mari să intre în turul doi?
Klaus Iohannis: Toate sondajele indică faptul că sunt doi candidați care au o susținere considerabil mai mare din partea alegătorilor decât ceilalți. Aceștia doi sunt Victor Ponta și cu mine. Ceilalți candidați, cel puțin asta rezultă din sondaje, au adeziuni considerabil mai mici.

AGERPRES: Cum îl caracterizați pe Victor Ponta?
Klaus Iohannis: În niciun fel. Nu-mi caracterizez contracandidații nici în bine, nici în rău.

AGERPRES: Ce scor sperați să obțineți în primul tur?
Klaus Iohannis: În primul tur, după părerea mea, atât eu, cât și Victor Ponta vom obține un scor în zona de 30%. Probabil voi obține ceva optimal în jur de 35%, Victor Ponta probabil un pic mai mult, dar tot în zona de 30%.

AGERPRES: Vă bazați și pe voturile celor din Ardeal, ținând cont că PNL la ultimele alegeri nu a avut un scor foarte mare?
Klaus Iohannis: Mă bazez pe toate voturile. Sigur, cred că din Ardeal voi avea un număr mare de voturi, dar sper să am voturi multe și din Moldova, din Muntenia, Dobrogea, din Banat. Faptul că pentru mine au semnat în doar trei săptămâni, atât am avut la dispoziție, peste 2.200.000 de alegători îmi arată că sunt foarte mulți oameni care vor să mă susțină și cred că mă vor susține și prin vot. Așa în paranteză — acest număr de semnături de susținere este cel mai mare număr de semnături obținut vreodată pentru o candidatură la Președinția României.

AGERPRES: În cazul în care nu intrați în turul doi, să zicem că există acest scenariu, ce se întâmplă cu conducerea PNL, ce se întâmplă cu ACL?
Klaus Iohannis: Nu văd absolut niciun motiv pentru care am calcula un astfel de scenariu. Niciun sondaj, niciun studiu nu indică așa ceva. Nu iau în considerare așa ceva.

AGERPRES: Este pregătită România să aibă o femeie președinte?
Klaus Iohannis: Asta vom ști după primul tur mult mai bine. Sunt doamne candidate. Vom ști foarte exact după ce se numără voturile.

AGERPRES: Știți care este salariul mediu al unui profesor debutant?
Klaus Iohannis: Al unui profesor debutant?! Asta putem să verificăm. Este… foarte aproape de salariul minim pe economie.

AGERPRES: Credeți că se impune o modificare a legislației vizavi de profesori în ceea ce privește meditațiile pentru a-i ajuta cumva?
Klaus Iohannis: Eu cred că se impune o revizuire a întregului sistem de educație. Că trebuie revizuită modalitatea meditațiilor este o chestiune secundară, dar profesorii câștigă mult, mult prea puțin și câștiga mult prea puțin nu de anul trecut sau de acum doi ani, câștigă mult prea puțin în ultimii 25 de ani. Sunt categoria care a fost întotdeauna lăsată la urmă când s-a vorbit de creșteri salariale și veniturile sunt fundamental insuficiente. Nu putem să ne așteptăm de la un profesor care este plătit cu ceva apropiat de salariul minim să fie foarte fericit și să aibă o performanță extraordinar de bună, dacă la sfârșitul lunii nu are cu ce să-și plătească întreținerea. Problema aici stă dacă vorbim de salariile profesorilor. Sigur, dacă unii vor să dea meditații și au cui atunci este excelent și probabil trebuie simplificată birocrația pentru a-i pune în situația să-și declare aceste venituri suplimentare.

AGERPRES: Cum se implică familia dvs în campania electorală?
Klaus Iohannis: Familia mea se implică total și aici ar trebui să fac diferențe. În primul rând familia mea este foarte mică, este soția mea și cu mine. Soția mea mă susține 100%, iar ceilalți din familie mă susțin, de asemenea, 100%, fiecare în partea lui, mă sprijină, îmi dau mesaje de susținere și vorbesc cu oamenii și încearcă să-i convingă, la rândul lor, să mă voteze.

AGERPRES: Domnule președinte, ce hobby-uri aveți?
Klaus Iohannis: Din ce în ce mai puține. (…) Am rămas cu unul singur. Îmi plac trandafirii și am trandafiri în curte și când am un pic de timp mă ocup de ei.

AGERPRES: Culoarea predominantă a acestor trandafiri…
Klaus Iohannis: Nu am nicio culoare preferată la trandafiri.

Agerpres

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*