Pneumonia rămâne una dintre cele mai frecvente și serioase afecțiuni respiratorii, cu impact semnificativ atât asupra sănătății individuale, cât și asupra sistemului medical.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
În fiecare an, mii de pacienți ajung la spital cu forme variate ale acestei boli, iar evoluția lor depinde de rapiditatea diagnosticului și de corectitudinea tratamentului.
Pentru a înțelege mai bine cauzele, simptomele, metodele de prevenție și opțiunile de tratament disponibile, dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și Director Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, oferă o imagine clară asupra provocărilor și soluțiilor legate de pneumonie în zilele noastre.
Ce este pneumonia și cât de periculoasă poate fi pentru diferite categorii de vârstă?
Pneumonia este o boală infecțioasă a plămânilor. Ea poate fi cauzată de bacterii, viruși, fung, dintre agenții infecțioși. Poate fi dobândită în afara spitalului și vorbim despre pneumonia comunitară sau în cadrul spitalizării, când vorbim despre pneumonia nozocomială. Evoluția oricărei boli poate fi imprevizibilă. În general, bolile, iar pneumonia nu face excepție, sunt mai periculoase la vârstele extreme – la copii, mai ales la cei mici și la vârstinici. O pneumonie poate fi însă periculoasă inclusiv la adulți, dacă aceștia au un status imunitar deficitar.
Care sunt cauzele cele mai frecvente ale pneumoniei: bacterii, virusuri, fungi sau altele?
Cauzele pneumoniei în general sunt virale. Marea majoritate a pneumoniilor, mai ales în ultima perioadă sunt pneumonii virale și, cu toate acestea, mai ales la cei cu boli respiratorii cronice sau la cei consumatori de alcool, droguri, fumători, pot apărea pneumonii bacteriene, cu cele mai frecvente tipuri de bacterii. În plus, din cauza infecțiilor intraspitalicești, mai există și categoria pneumoniilor nozocomiale, a celor dobândite în spital, care pot fi cauzate de germeni rezistenți la antibiotic.
Cum putem diferenția pneumonia de o simplă răceală sau gripă?
Într-o simplă răceală, în general, simptomatologia durează cam 3 zile, iar după aceea începe să intre într-un process de ameliorare. Într-o pneumonie însă, simptomatologia este mai severă. Febra este mai mare, starea generală este mai influențată, tusea este mai frecventă, se instalează astenia, iar în absența tratamentului, simptomatologia nu cedează, ci, dimpotrivă, are tendința să se agraveze.
Care sunt simptomele pe care nimeni nu ar trebui să le ignore?
Semnele de alarmă, care impun prezentarea la medic, în primul rând la medicul de familie, iar dacă acesta decide, la medicul specialist, sunt următoarele: febra – febra mare, peste 38 de grade Celsius, care persistă mai mult de 3 zile este un simptom alarmant și impune ajungerea la doctor -, frisoanele repetate, starea de oboseală mare, nejustificată, durerile mari de cap, tusea pe care nu o putem calma aproape cu nimic, durerile în piept, dificultățile de respirație – toate acestea reprezintă simptome îngrijorătoare.
Cine este cel mai expus riscului de a face pneumonie gravă?
După cum am mai precizat, expuși riscului sunt copiii, vârstnicii peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice, respiratorii, cardio-vasculare, renale, hepatice etc. precum și pacienții imunodeprimați.
Cum se pune diagnosticul și ce investigații sunt necesare pentru confirmare?
Ca în orice boală, diagnosticul se pune pe baza semnelor și simptomelor clinice, investigațiilor de laborator și radiologice. În general, examenul radiologic este cel care confirmă diagnosticul de pneumonie.
Pneumonia poate apărea și la persoane complet sănătoase sau doar la cei cu boli cronice?
Desigur, pneumonia poate apărea și la persoane perfect sănătoase, la tineri cu vârste de 20, de 30 de ani, nu numai la cei cu boli cronice, însă, evident, de cele mai multe ori, la aceștia evoluția este mult mai ușoară, fără complicații, însă este necesar tratamentul.
Care este tratamentul standard pentru pneumonie și cât durează vindecarea?
Tratamentul standard pentru pneumonie este cel stabilit de medic. Nu există tratament standard. În general, tratamentul este individualizat, în funcție de germenul pe care îl suspectăm că a cauzat pneumonia, în funcție de vârsta pacientului, de ce alte boli mai are asociate, de analize, de aspectul radiologic, deci tratamentul este cel stabilit de doctor, nu există tratament standard. Vindecarea pneumoniei durează în medie 7-10 zile, însă, în funcție de imunitatea fiecărui pacient există și situații când vindecarea poate fi prelungită.
Există forme de pneumonie rezistente la tratamentele obișnuite și cât de frecvente sunt?
Din păcate există și forme de pneumonie rezistente la tratamentele obișnuite. Ele nu sunt frecvente. Aceste forme sunt date de germeni rezistenți. În general nu apar la populația obișnuită, în afara spitalelor, ci apar la pacienții spitalizați, cu internări mai îndelungate, la cei din secțiile de terapie intensivă, la cei cu operații și sunt cauzate de germeni de spital, cu rezistență la antibiotice.
Cum poate preveni vaccinarea pneumonia severă?
Vaccinarea se adresează anumitor boli. Vaccinarea antigripală este esențială, pentru că gripa nu este o viroză obișnuită, pneumonia care apare ca și complicație a grripei este de obicei severă, este dată de stafilococ, se complică de cele mai multe ori și cel mai bine este să încercăm să o prevenim prin vaccinare. De asemenea, vaccinarea antipneumococică, la cei cu boli respiratorii cronice, la cei peste 65 de ani este importantă, pentru că previne apariția unei forme grave de pneumonie care poate să genereze complicații, poate să ducă la spitalizare îndelungată și să lase sechele.
Ce rol joacă stilul de viață, alimentația și exercițiile fizice în prevenirea pneumoniei?
Toate joacă un rol esențial în menținerea unui organism sănătos. Este o iluzie faptul că dacă luăm medicamente și exclusiv suplimente alimentare vom fi sănătoși dacă continuăm să fumăm, dacă nu ne alimentăm corect, dacă nu facem mișcare în aer liber. Aceste aspecte sunt esențiale în menținera unei imunități bune. Boala apare atunci când imunitatea noastră este scăzută și evident că imunitatea noastră este afectată dacă nu bem suficiente lichide, dacă nu stăm în aer curat, dacă nu aerisim încăperile, dacă nu mâncăm fructe și legume proaspete și, mai ales, dacă alegem să continuăm să fumăm.
Cât de importantă este intervenția medicală rapidă în evoluția bolii?
Evident că intervenția medicală rapidă este esențială în pneumonie, ca, de altfel, în orice altă boală, deoarece, cu cât vom începe un tratament într-o fază mai timpurie cu atât ne vom vindeca mai repede și cu mai puține complicații.
Pneumonia poate lăsa sechele pe termen lung asupra plămânilor?
Sunt forme de pneumonie care pot lăsa sechele asupra plămânilor. Exact cele la care diagnosticul se întârzie – prezentarea la doctor este tardivă, iar începerea tratamentului se face în afara intervalului în care ar trebui să înceapă. În aceste situații, riscul ca pneumonia să evolueze mai sever și să dezvolte complicații este mult mai mare.
Cum pot familiile și apropiații să sprijine un pacient cu pneumonie acasă?
În general este bine ca tratamentul pneumoniei să se facă în spital – ca principiu. Sigur că la un adult care are un organism puternic în general, tânăr, se poate trata o pneumonie și acasă, dar acest lucru este bine să fie discutat cu medicul. În momentul în care pacientul face tratament acasă este necesar să aibă niște condiții asigurate – prima, să aibă o încăpere în care să poată să stea liniștit și să păstreze repausul, iar spațiul să poată să fie bine aerisit. Trebuie să avem în vedere faptul că pacientul cu pneumonie este obosit, este astenic, nu poate desfășura prea multe activități – deci este necesar ca cineva să poată să îi pregătească alimentele și lichidele necesare, să îi facă ceaiuri care să îl ajute să elimine mai ușor secrețiile pentru a putea respira și, desigur, să îi ofere suportul psihologic, care este foarete important pentru fiecare dintre noi atunci când suntem bolnavi.
Care ar fi sfatul dumneavoastră principal pentru public în ceea ce privește prevenția și recunoașterea pneumoniei?
În primul rând, abandonați fumatul! Fumatul joacă un rol major, din păcate, în scăderea rezistenței la infecții a căilor respiratorii. Al doilea sfat – duceți un mod de viață sănătos, cu accent pe cât mai multă mișcare în aer liber. Se constată că poluarea a tot crescut – în ultima perioadă, războaiele, conflictele, toate au încărcat aerul cu foarte multe particule. Cel mai bun mijloc de a contracara efectele nocive ale aerului poluat este să facem plimbări la munte, în aer curat, însoțite de exerciții de respirație.
Următoarul sfat: vaccinați-vă! După cum am explicat anterior, vaccinarea este importantă, întrucât poate preveni apariția unor forme severe de boală.
Așadar, aveți grijă de cei apropiați! Dacă vedeți că nu se simt bine , că tușesc, că sunt obosiți și fără dorința de a putea face lucruri, consiliați-i să ajungă la un doctor și să primească ajutor în lupta cu boala.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânilor, celebrată anual la data de 25 septembrie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează în perioada 22 – 26 septembrie „Săptămâna de conștientizare a sănătății pulmonare”. Evenimentul are ca scop informarea și educarea publicului cu privire la importanța sănătății respiratorii și prevenirea bolilor pulmonare.
Pe parcursul acestei săptămâni, medicii unității sanitare oferă publicului informații utile despre cele mai frecvente afecțiuni respiratorii: Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC), astmul, tuberculoza, cancerul pulmonar, pneumonia și apneea în somn. Activitățile vor include sesiuni de informare, distribuirea de materiale educaționale și consiliere medicală de specialitate. În plus, în cadrul campaniei, cetățenii vor avea posibilitatea să își evalueze capacitatea pulmonară prin intermediul spirometriilor efectuate joi, 25 septembrie, chiar de Ziua Mondială a Plămânilor, între orele 11.00 – 13.00, pe terasa Dispensarului TBC, situat la intersecția străzii Morilor cu Șoseaua Alba Iulia.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, îndeamnă comunitatea să acorde atenție sănătății respiratorii, un element fundamental al stării de bine generale, mesajul nostru fiind acela că bolile respiratorii pot fi prevenite, iar menținerea sănătății plămânilor depinde de fiecare dintre noi.










