Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai grave afecțiuni oncologice, fiind principala cauză de mortalitate prin cancer la nivel mondial.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
În ciuda progreselor medicale și a campaniilor de prevenție, mulți pacienți ajung la medic în stadii avansate ale bolii, ceea ce face ca diagnosticul precoce și accesul la tratament să fie esențiale. Fumatul, poluarea și factorii genetici sunt doar câteva dintre cauzele implicate, însă realitatea este complexă și necesită o înțelegere profundă din partea specialiștilor.
Doctor Iulia Oaida, medic pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, vorbește despre modul în care se manifestă această boală, ce înseamnă prevenția, dar și ce soluții moderne de diagnostic și tratament există astăzi.
Care sunt principalii factori de risc pentru cancerul pulmonar?
Factorul de risc dominant rămâne fumatul activ, responsabil de majoritatea cazurilor. De asemenea, expunerea pasivă la fumul de țigară, expunerea ocupațională la agenți carcinogeni (azbest, radon, hidrocarburi aromatice policiclice, metale grele), poluarea atmosferică, predispoziția genetică și antecedentele de boli pulmonare cronice (BPOC, fibroză pulmonară) contribuie semnificativ la creșterea riscului.
Cum s-au modificat ratele de incidență ale cancerului pulmonar în ultimele decenii?
În țările dezvoltate, incidența la bărbați a cunoscut o tendință descrescătoare, corelată cu scăderea prevalenței fumatului. În schimb, la femei se constată o creștere a incidenței, reflectând adoptarea mai tardivă a obiceiului fumatului. În regiunile cu niveluri ridicate de poluare și expunere profesională, incidența continuă să crească.
Care sunt manifestările clinice precoce ce ar trebui să alerteze pacienții și medicii?
Tusea persistentă sau modificarea caracterului acesteia, hemoptizia, dispneea (lipsa de aer) progresivă, wheezingul (respirația șuierătoare), durerile toracice atipice, scăderea în greutate inexplicabilă și astenia constituie semnale de alarmă care necesită investigație suplimentară.
Ce investigații sunt esențiale pentru diagnosticul precoce al cancerului pulmonar?
Radiografia toracică are un rol orientativ, însă standardul de aur pentru screeningul populațiilor cu risc crescut îl reprezintă tomografia computerizată toracică cu doză redusă. Confirmarea diagnosticului se realizează prin bronhoscopie, biopsie și examen histopatologic, completate de teste imunohistochimice și de caracterizare moleculară.
Care sunt principalele opțiuni de tratament în funcție de stadiul bolii?
În stadiile incipiente (I–II), tratamentul standard este chirurgical, completat în anumite situații de chimioterapie sau radioterapie adjuvantă. În stadiile local avansate sau metastatice (III–IV), tratamentul include chimioterapia, terapiile țintite (EGFR, ALK, ROS1, KRAS) și imunoterapia, în combinații individualizate. Radioterapia are atât indicații curative (în stadiile limitate), cât și paliative.
Care sunt principalele provocări în gestionarea efectelor secundare ale tratamentului?
Toxicitatea hematologică și gastrointestinală a chimioterapiei, reacțiile autoimune induse de imunoterapie și toxicitățile pulmonare post-radioterapie reprezintă provocări majore. Necesită o monitorizare atentă, protocoale clare de management și o abordare multidisciplinară.
Cum se realizează colaborarea interdisciplinară în îngrijirea pacienților?
În cazul cancerului pulmonar, abordarea este în general multidisciplinară și presupune colaborarea strânsă între medicii oncologi, chirurgi toracici, radioterapeuți, radiologi, pneumologi și specialiști în medicină nucleară. Cazurile sunt discutate în cadrul comisiilor oncologice, unde se elaborează planul terapeutic personalizat.
Cum diferă prognosticul pacienților diagnosticați precoce față de cei diagnosticați tardiv?
În stadiile precoce, rata de supraviețuire la 5 ani depășește 60%, în timp ce în stadiile avansate rareori depășește 15%. Această diferență subliniază importanța screeningului și a diagnosticului precoce.
Care sunt recomandările actuale pentru screeningul populațiilor cu risc crescut?
Societățile internaționale recomandă efectuarea anuală a tomografiei computerizate toracice cu doză redusă la persoanele între 50–80 de ani, fumători activi sau foști fumători cu un consum de minimum 20 pachete-an.
Ce strategii de prevenție sunt cele mai eficiente la nivel individual și populațional?
La nivel individual, renunțarea la fumat este cea mai eficientă măsură. La nivel populațional, programele naționale de control al tutunului, reducerea expunerii la poluanți și radon, precum și educația pentru sănătate reprezintă pilonii esențiali ai prevenției.
Care sunt progresele recente considerate promițătoare în cercetarea cancerului pulmonar?
Dezvoltarea inhibitorilor pentru mutații dificil de tratat, precum KRAS G12C, noile combinații de imunoterapie și utilizarea biopsiei lichide pentru diagnostic precoce și monitorizarea răspunsului la tratament sunt direcții extrem de promițătoare.
Cum anticipați evoluția diagnosticării și tratamentului cancerului pulmonar în următorul deceniu?
Este de așteptat ca screeningul să fie extins și rafinat prin integrarea biomarkerilor moleculari. Tratamentul va deveni și mai personalizat, cu terapii inovatoare și minim invazive, iar inteligența artificială va avea un rol tot mai important în interpretarea datelor imagistice și histopatologice, facilitând luarea deciziilor clinice.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânilor, celebrată anual la data de 25 septembrie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează în perioada 22 – 26 septembrie „Săptămâna de conștientizare a sănătății pulmonare”. Evenimentul are ca scop informarea și educarea publicului cu privire la importanța sănătății respiratorii și prevenirea bolilor pulmonare.
Pe parcursul acestei săptămâni, medicii unității sanitare oferă publicului informații utile despre cele mai frecvente afecțiuni respiratorii: Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC), astmul, tuberculoza, cancerul pulmonar, pneumonia și apneea în somn. Activitățile vor include sesiuni de informare, distribuirea de materiale educaționale și consiliere medicală de specialitate, precum și efectuarea de spirometrii gratuite.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, îndeamnă comunitatea să acorde atenție sănătății respiratorii, un element fundamental al stării de bine generale, mesajul nostru fiind acela că bolile respiratorii pot fi prevenite, iar menținerea sănătății plămânilor depinde de fiecare dintre noi.










