Intervenție reușită la Spitalul Județean. Echipă mixtă pentru viața unui pacient

Un pacient în vârstă de 76 de ani va putea să își recapete mobilitatea și va avea o calitate a vieții mult mai ridicată, după o intervenție realizată în sala de angiografie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, posibilă datorită programului național de Radiologie Intervențională coordonat la nivel local de dr. Florin Grosu, medic șef al Laboratorului Clinic de Radiologie și Imagistică Medicală, relatează reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

foto: facebook/Spitalul Clinic Judetean de urgenta Sibiu

„Pacientul acuza dureri la membrele inferioare după ce se deplasa aproximativ 50 de metri și care s-au agravat ulterior și au apărut și în repaus. După restabilirea circulației sanguine corespunzătoare în picioare, pacientul va experimenta o reducere a durerilor și va merge mai mult fără disconfort. Astfel, mobilitatea sa va fi îmbunătățită semnificativ, determinând o viață mai activă și mai confortabilă. De asemenea, prin prevenirea unor posibile complicații, procedura contribuie și la o sănătate mai bună pe termen lung.

În cadrul procedurii au fost dilatate arterele afectate încă de la terminația aortei și rădăcina membrului inferior drept și au fost implantate 3 stenturi după pregătirea leziunilor țintă prin dilatare cu baloane de angioplastie. Două dintre stenturi au fost puse alăturate unul la celălalt la nivelul bifurcației aortei înspre membrele inferioare și s-a refăcut astfel această bifurcație care era afectată ateromatos sever și provoca simptomatologie invalidantă a pacientului. Al treilea stent a fost montat la nivelul arterei iliace care deservește membrul inferior stâng unde exista o îngustare semnificativă. Rezultatul final este unul bun cu circulația corectă a sângelui înspre membre.

Ajutorul oferit acestui pacient a fost posibil prin colaborarea excelentă în cadrul unei echipe mixte de cardiologie și radiologie, în cadrul programului național de Radiologie Intervențională coordonat de dr. Florin Grosu.“, au transmis reprezentanții SCJU Sibiu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura