Intervenţie chirurgicală unică, reușită de dr. Dan Sabău

Prof. univ. dr. Dan Sabău, medicul şef al Secţiei Clinice Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a efectuat o complexă intervenţie chirurgicală laparoscopică, extirpând două chisturi hidatice de la un copil de numai 4 ani şi două luni.

Prof.-Univ-Dr.-Dan-Sabau_2Intervenţia chirurgicală a avut loc săptămâna trecută, în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică a Spitalului de Pediatrie din Sibiu, cu participarea dr. Alina Ştefania Manea, medic specialist chirurgie pediatrică, și dr. Dorica Giurca, medic specialist ATI în cadrul Spitalului de Pediatrie. Echipa mixtă a mai fost completată cu dr. Noor Hassan, medic rezident chirurgie în cadrul Secției Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu și asistent Laura Petrescu, în cadrul aceleiași secții. Unicitatea intervenţiei a fost dată de vârsta extrem de fragedă a pacientului. Operaţia a durat circa două ore şi s-a realizat în baza unui protocol scris de colaborare în chirurgia infantilă realizat între Secţia Clinică Chirurgie II a SCJU Sibiu şi Clinica de Chirurgie Pediatrică, potrivit unui comunicat de presă al SCJU.

Diagnostic dur        

Problemele lui Artin, un băiat de 4 ani şi două luni din Bucureşti, au început acum șase luni, când în urma unui control medical, copilul a fost diagnosticat cu chist hidatic. De atunci şi până să ajungă la Sibiu, părinţii acestuia au încercat fără succes să găsească o soluţie care să fie cât mai puţin traumatizantă pentru copil. „Am aflat întâmplător, în urma examinării la ecograf, că băiatul nostru are chist hidatic. După ce am aflat, am început consultațiile cu diferiţi medici de la diferite spitale de stat dar şi private din Bucureşti şi, în urma acestora, ni s-a recomandat o intervenţie chirurgicală deschisă pentru scoaterea chisturilor”, arată Matias M., tatăl băiatului, un cetăţean român de origine persană, stabilit în România de peste 20 ani. Această variantă nu a fost însă acceptată de familie, ţinând cont de vârsta copilului, de posibila experiență traumatizată pentru acesta şi de riscurile pe care trebuiau să şi le asume. Astfel, părinţii lui Artin au început căutările în vederea efectuării unei operaţii laparoscopice, ajungând chiar şi la spitale din străinătate. „Sincer, în Bucureşti am fost în multe spitale, şi private şi de stat, dar, din păcate, nu am ajuns la nicio concluzie, întrucât nu ni s-a oferit un răspuns clar dacă se poate face sau nu o intervenţie laparoscopică. Am încercat şi în străinătate, în Turcia şi alte ţări, unde am trimis actele medicale, iar soluţia propusă a fost tot operaţia deschisă, considerată calea cea mai sigură. Dar eu nu am putut să accept ideea ca un copil aşa de mic să suporte o astfel de intervenţie şi, de aceea, am încercat foarte mult să găsim o soluţie laparoscopică, unde nu este vorba de o tăietură, ci de nişte incizii mult mai mici. Înainte să vorbesc cu dl. prof. Sabău, discutasem cu nişte chirurgi renumiţi din Bucureşti care spuneau că pot interveni laparoscopic, dar, după ce au văzut rezultatele examinării la Computer Tomograf şi RMN, au zis că nu se poate. Varianta era doar să se înceapă laparoscopic şi să continue prin chirurgie deschisă. Am considerat că pentru copil este o traumă dublă şi nu am acceptat. Am luat copilul din spital chiar în ziua când trebuia să fie operat şi am plecat”, povesteşte bărbatul.

Speranţă 

Familia l-a adus pe Artin la Sibiu, pentru a fi consultat de prof. Sabău. După consult, copilul a fost internat în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu şi apoi transferat la chirurgie pediatrică a Spitalului de Pediatrie din Sibiu, unde a fost operat de Sabău. „De profesorul Sabău şi de faptul că acesta realizează intervenții laparoscopice am auzit în urma recomandării unor medici. După ce am aflat acest lucru, m-am documentat din alte surse, de la alţi cunoscuţi şi de pe internet şi am observat că rezultatele îl recomandă ca un medic capabil în acest tip de probleme. Prin urmare l-am contactat. De la bun început, dumnealui ne-a răspuns într-un mod extrem de omenesc, chiar prietenesc, şi ne-a cerut să venim la Sibiu. Am ajuns în Sibiu luni (1 februarie – n.red.), la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, am stat o zi acolo cu copilul, am fost consultaţi şi am prezentat toate documentele medicale. Toate cadrele secţiei Chirurgie II au fost extrem de amabile atât cu noi, cât şi cu copilul. În urma consultărilor dintre dl. profesor Sabău şi anesteziştii cu care colaborează, s-a luat decizia ca operaţia să fie efectuată la Spitalul de Pediatrie, unde dl. profesor a venit cu instrumentarul inventat de dumnealui pentru acest tip de operaţie de chist hidatic. Operaţia a fost complexă şi lungă, dar slavă Domnului a reuşit, iar acum copilul se află în recuperare şi sperăm să fie bine. Vreau să-i mulţumesc foarte mult dlui profesor Sabău pentru efortul uman şi profesional pe care l-a făcut şi cred că, din punct de vedere profesional, este pe locul I în toată România în acest tip de intervenţie. De asemenea, mulțumesc și medicilor și personalului de la Spitalul de Pediatrie”, concluzionează tatăl lui Artin.

Colaborare 

„Trebuie să recunosc că, atunci când ai în faţă un copil de numai 4 ani, e o situaţie ceva mai specială. Deşi, formal şi pe desen, copilul pare un adult în miniatură, de fapt nu este chiar aşa, întrucât prezintă anumite particularităţi. Tocmai de aceea, pe fondul colaborării pe care o avem cu Spitalul de Pediatrie, am decis să efectuăm această intervenție în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică, unde personalul este mult mai obişnuit să lucreze cu copiii şi să gestioneze pregătirea acestora, îngrijirea, recuperarea şi chiar emoţiile inerente”, explică prof. univ. dr. Dan Sabău. Intervenția chirurgicală a durat circa două ore şi a constat în ablaţia laparoscopică a celor două chisturi la un copil de 4 ani şi de numai 17 kg, fapt care a pus nişte probleme tehnice suplimentare din perspectiva chirurgiei generale a adultului. „Intervenţia s-a derulat fără evenimente speciale, fără incidente şi accidente; unul dintre chisturi a avut un grad sporit de dificultate, fiind foarte profund, ceea ce presupunea un atac bine ţintit, astfel încât sacrificiul de ţesut hepatic să fie cât mai mic. Rezultatul a fost unul bun, iar evoluţia post-operatorie este de asemenea bună. Din fericire, patologia pe care o prezenta copilul, mai exact două chisturi hidatice aflate în diverse stadii evolutive, ne este una extrem de proprie, clinica pe care o conduc având o prioritate naţională semnificativă în materie de chist hidatic, recunoscută de toată chirurgia românească, dar şi o prioritate remarcabilă în plan internațional pe acest domeniu, recunoscută din multe puncte de vedere. Prin tehnicile pe care le efectuăm apelând la soluţii minim invazive, operaţia de chist hidatic la adult, cât şi, în acest caz, la copil, este una cu recuperare mult mai rapidă faţă de chirurgia deschisă şi, în principiu, fără urmări pe termen lung”, a afirmat el.

Autoritate în materie 

În materie de mini-invazivitate, Secţia Clinică Chirurgie II SSCJU Sibiu este una recunoscută la nivel internaţional, prof. dr. Sabău fiind considerat unul din inițiatorii acesteia în România. De altfel, în tratatul internațional de chirurgie hepatică al profesorului Irinel Popescu, capitolul de chirurgie a chistului hidatic aparţine profesorului sibian şi realizărilor din secţia pe care o conduce, datorită propunerilor avangardiste în acest tip de terapie. Artin nu a fost primul copil operat în acest fel de Dr. Dan Sabău, reputatul medic operând nu demult şi o fetiţă de 10 ani care a reprezentat, de asemenea, un caz aparte prin complexitatea sa şi prin manoperele aplicate.

Dan SABĂU | medic

„Ne bucurăm şi, fără falsă modestie, suntem mândri că aceşti oameni au venit la noi şi au apelat cu încredere la serviciile Sibiului medical care, în câteva domenii, are cu certitudine priorităţi naţionale, chirurgia chistului hidatic fiind una dintre ele.“

3 Comments

  1. muntean says:

    Un om bun cu suflet bun numai cuvinte de lauda mie acest om cu suflet bun ma ajutat enorm am avut peritonita destul de grava, multumesc tuturor pentru ajutorul acordat.

  2. lacramioara says:

    Va rog ajutati.ma cu nr de tel dr Dan Sabau.Va rog!!!

    • Camelia voicu says:

      Buna ziua
      Ați găsit nr te deleg al Dl dr Sabau?
      Vacrog dacă L aveți sa mi-l dați și mie!
      Va rog !!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*