Inter. Renașterea unei legende

Cea mai iubită echipă din istoria Sibiului, FC Inter, renaște începând cu sezonul competițional 2020/2021. După ridicarea certificatului de identitate sportivă emis de Ministerul Tineretului și Sportului, echipa sibiană refăcută va juca în Liga a IV-a, în campionatul județean, a anunțat Teodor Birț, președintele Fotbal Club Inter Sibiu.

Ca în vremurile bune, se vor pune în joc multă pasiune, dorința de reușită, precum și munca unor profesioniști, iubitori ai fotbalului și susținători ai sportului sibian.

Înființată în 1982, FC Inter Sibiu avea să ajungă în eșalonul valoric secund în 1986 și, doi ani mai târziu, în Divizia A. Echipa a reușit să evolueze opt sezoane pe prima scenă a fotbalului românesc, iar cea mai bună clasare avea să o obțină în sezonul 1990/1991, când a ocupat locul IV în campionat și totodată a reușit să câștige Cupa Balcanică. Printre cei mai cunoscuți jucători ai echipei se află Ovidiu Maier, Radu Niculescu, Adrian Văsîi, Florin Cotora, Marius Baciu, Ovidiu Tâlvan, Gheorghe Mihali, Dorinel Munteanu, Mihail Majearu, Constantin Adrian Blid, Florin Cotora, Marius Achim Baciu, Laurențiu Lucian Cotora, Victor Glăvan, Constantin Cristian Lazăr, Marian Mărgărit, R. Bănuță, Bogdan Bucur, Corneliu Szeghedi, Dorin Bogdan Zotincă, Szenes, Nicolae Cătălin Popa, Cristian Sava, Marius Dumitru Szeghedi, Radu II, Jurcă, Burchel, Cezar Zamfir, Marius Predatu, Răzvan Sorin Toboșar, Adrian Văsâi, Stănescu, Mara, Pogăcean, Grigore, Moldovan, Szeghedi M.

 

Stănescu face echipa

 

Visul frumos s-a încheiat la începutul anilor 2000, însă iată că astăzi, după o pauză de nouă sezoane, Inter Sibiu revine și se înscrie în Liga a IV-a, sub numele de Interstar, avându-l ca tehnician principal pe Mihăiță Stănescu, fost jucător la gruparea sibiană în perioada 1987–1993. Acesta a început reconstrucția echipei atât din punct de vedere al echipei de seniori, cât și la juniori. (D.M.)

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*