Zilele acestea, la Avrig, a avut loc o întâlnire între reprezentanții companiei Premium Porc, primarul Adrian David, câțiva consilieri locali și membri ai comunității, în contextul nemulțumirilor exprimate de cetățeni cu privire la disconfortul olfactiv generat de activitatea fermei de porci.
Întâlnirea, solicitată de Lars Drescher, directorul executiv al Premium Porc, a avut ca scop identificarea unor soluții concrete pentru reducerea impactului asupra locuitorilor. Reprezentanții companiei au prezentat o serie de măsuri care urmează să fie implementate în perioada următoare, printre care:
Climatizarea halelor pentru reducerea mirosurilor;
Diminuarea numărului maxim de porci și creșterea ponderii purceilor, care generează emisii mai reduse;
Aplicarea constantă a tratamentelor bioenzimatice;
Adaptarea managementului mirosurilor la condițiile locale, ținând cont de fenomenul de inversiune termică specific zonei Avrigului.
De asemenea, s-a discutat despre funcționarea incineratorului din cadrul fermei, compania oferind asigurări că acesta va fi utilizat exclusiv pentru animalele din ferma locală și că îndeplinește standarde înalte de performanță în privința emisiilor.
„Mă bucur că am avut o discuție deschisă, constructivă și aplicată alături de reprezentanții Primăriei Avrig și ai comunității. Am ascultat cu atenție vocea cetățenilor și înțelegem disconfortul creat. Pentru noi este important să găsim soluții implementabile și să continuăm dialogul deschis cu autoritățile și comunitatea pentru a îmbunătăți situația împreună”, a declarat Lars Drescher, directorul Premium Porc.
La rândul său, primarul Adrian David a subliniat importanța monitorizării atente a angajamentelor asumate de companie:
„Este un pas important spre o relație mai responsabilă între companie și comunitate. Primăria Avrig va monitoriza atent modul în care aceste angajamente sunt respectate și, pentru transparență totală, intenționăm să instalăm două stații de monitorizare a calității aerului, dotate cu senzori pentru amoniac și hidrogen sulfurat. Dacă nu vor exista rezultate concrete, nu vom ezita să luăm măsuri ferme, inclusiv solicitarea suspendării activității fermei.”
Primăria Avrig a mulțumit tuturor participanților pentru deschiderea la dialog și a transmis că va continua să informeze cetățenii cu privire la evoluția situației și la implementarea măsurilor anunțate de Premium Porc în perioada următoare













