Promoția 1990-1994 a vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, s-a reîntâlnit luni, 27 mai, la 30 de ani de la absolvirea cursurilor de licență.
Un sobor de preoți condus de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, a oficiat în capela Facultății de Teologie din Sibiu, după Sfânta liturghie arhierească, un Te Deum și o slujbă de parastas pentru profesorii și colegii trecuți la cele veșnice, după care membrii promoției 1990-1994 au ascultat cuvântul Părintelui Mitropolit Laurențiu al Ardealului.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru părinteasca grijă din anii studenției și a adresat un cuvânt colegilor de generație.
Întâlnirea a continuat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” unde membrii promoției 1990-1994 au prezentat realizările pe plan misionar și pastoral, dar și pe plan familial. Au fost transmise mesaje din partea profesorilor care nu au avut posibilitatea să participe la această revedere, dar și din partea colegilor din diaspora românească. În cadrul întâlnirii au fost depănate amintiri legate de cei patru ani de studenție de la Sibiu și au fost evocați marii profesori din acea vreme, în prezenţa părinţilor profesori Pr. Prof.Univ.Dr. Vasile Mihoc, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului şi a Pr. Prof.Univ.Dr. Vasile Grăjdian.