Oameni de afaceri din domeniul industriei alimentare, domeniul hotelier şi construcţii s-au întâlnit, astăzi, cu reprezentanții Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu.
AJOFM Sibiu, organizează în fiecare joi, la sediul său, o întâlnire cu angajatorii interesaţi de serviciile oferite de agenţie, de stimularea ocupării forţei de muncă, dar şi de prevederile legale ce vizează ucenicia la locul de muncă şi efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. A doua întâlnire a avut loc astăzi, iar angajatorii participanţi au fost din domeniul industriei alimentare, domeniul hotelier şi construcţii.
Printre altele, acestora li s-a reamintit că pot primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o sumă de 1.125 lei dacă încheie contracte de ucenicie la locul de muncă sau dacă încheie un contract de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior, pot beneficia, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 1.350 lei pe lună.
Pe parcursul întâlnirii, conducerea agenţiei a subliniat faptul că programele de ucenicie la locul de muncă şi/sau stagiile pentru absolvenţii de învăţământ superior sunt esenţiale în sistemul de educaţie şi al formării profesionale prin beneficiile aduse atât angajatorilor, cât şi ucenicilor şi/sau stagiarilor ca urmare a consolidării legăturii dintre sectorul ocupaţional şi cel al educaţiei şi formării.