Instructor auto prins în flagrant la Sibiu după ce a încercat să mituiască un polițist examinator

Un instructor auto din Sibiu a fost prins în flagrant de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, după ce a oferit mită unui agent de poliție examinator.

Foto: Arhivă

Incidentul a avut loc pe 25 august 2025, la scurt timp după ce instructorul a promis polițistului suma de 500 de euro, cu titlu de „recunoștință”, pentru promovarea probei practice la categoria B a unei cursante. Banii urmau să fie predați la un restaurant din municipiul Sibiu, însă agentul examinator a sesizat fapta colegilor de la Anticorupție, iar acțiunea de prindere în flagrant a fost organizată sub coordonarea procurorului de caz.

Din anchetă a reieșit că, în aceeași zi, cursanta i-ar fi dat instructorului 1.000 de euro (900 de euro și 500 de lei) pentru a obține permisul, din care acesta a direcționat mai departe 500 de euro către polițist, păstrând restul pentru sine.

Atât instructorul, cât și cursanta au dobândit calitatea de suspecți în dosar. Pe 25 august, procurorii au dispus reținerea instructorului auto pentru 24 de ore, iar ulterior, pe 26 august, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu și al Direcției Operațiuni Speciale din IGPR.

Reprezentanții Parchetului subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale nu înlătură prezumția de nevinovăție, fiecare persoană fiind considerată nevinovată până la o hotărâre definitivă a instanței.