Inspectorul șef adjunct al ITM Sibiu, acuzat de fapte grave

Șeful adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Radu Lucian, a fost pus sub control judiciar. Acesta este acuzat de fapte grave de corupție, precum trafic de influență și dezvăluirea de informații confidențiale unor persoane neautorizate.

FOTO: Direcția Națională Anticorupție

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba-Iulia, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 9 august 2024, față de Radu Lucian, inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (7 infracțiuni, din care două în formă continuată), trafic de influență și instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Totodată, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și cercetarea în stare de libertate a inculpaților:

R.C.D. (soția primului inculpat), administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și

B.C., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

„În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada aprilie-iulie 2024, inculpatul Radu Lucian în calitatea menționată anterior, ar fi dezvăluit directorilor unor societăți comerciale și șefilor unor instituții publice de pe raza județului Sibiu despre verificările pe care urmau să le desfășoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancțiuni contravenționale și de a dispune măsuri împotriva acestora. În unele dintre situații, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunțat pe reprezentanții societăților comerciale prin intermediul soției sale care, prin firma pe care o deținea, avea încheiate cu aceștia contracte de prestări servicii de consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale societăților dar și consolidarea relațiilor comerciale dintre aceste societăți și firma administrată de soția sa. În cazul instituțiilor publice, inculpatul ar fi urmărit prin aceste demersuri încheierea unor contracte de prestări servicii de consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă (S.S.M.) pentru societatea administrată de soția sa. La data de 09 mai 2024, în contextul efectuării unui control de către inspectorii ITM Sibiu la o societate comercială având ca obiect de activitate service auto, inculpatul Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă aceștia astfel încât societatea respectivă să primească o amendă redusă la jumătate, în condițiile în care amenda ar fi trebuit să fie în cuantum de 40.000 de lei”, transmite DNA.

Pe 5 iunie 2024, Radu Lucian ar fi intervenit pe lângă un inspector ITM Sibiu, impunându-i acestuia să întrerupă controlul pe care îl efectua la societate comercială cu care soția sa se afla în relații contractuale și să nu aplice o sancțiune contravențională respectivei societăți, pentru a nu periclita contractul de prestări servicii dintre cele două societăți.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu  persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv funcția de inspector șef adjunct al ITM Sibiu.

Lui Radu Lucian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*