Inspectoratul Școlar General Sibiu a făcut o serie de verificări în urma controverselor iscate pe rețelele de socializare în urma concertului susținut de Tzanca Uraganu la Balul Balurilor, la care au participat elevi de la șase dintre cele mai prestigioase licee din Sibiu. Concluzia instituției este că „acel bal nu a reprezentat liceele din Sibiu. A fost o inițiativă privată, la care nu au participat reprezentanții oficiali din partea liceelor”.
Reprezentanții ISJ Sibiu, sub coordonarea inspectorului școlar general Marius Novac au verificat fiecare instituție de învățământ care ar fi fost implicată în desfășurarea concerului susținut de Tzanca Uraganu la Balul Balurilor. Concluzia instituției este că „ acel bal nu a reprezentat liceele din Sibiu. A fost o inițiativă privată, la care nu au participat reprezentanții oficiali din partea liceelor. E un eveniment care nu a fost organizat de școală și nu a fost plătit prin școală”. Concret, conform reprezentanților ISJ, respectivul bal a fost organizat e o firmă privată – „La Fiesta”, și s-au vândut bilete pe platforma https://LiveTickets.ro.
Inspectoratul Școlar a făcut verificări amănunțite în fiecare liceu care se presupune că ar fi participat la respectivul bal.
Astfel, de la Liceul Teoretic „Constantin Noica” nu a participat niciun cadru didactic la eveniment, niciun director și nu a existat niciun contact al școlii cu organizatorii. Elevii s-au înscris în nume propriu, iar școala nu a fost implicată cu nimic.
De la Colegiul Național „Octavian Goga” nu a participat niciun director și niciun profesor la acest eveniment. Au participat doar doi elevi, ambii însoțiți de către părinți.
Nici de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” nu au participat directori sau profesori.
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” a participat doar perechea câștigătoare a Balului bobocilor.
Nici din partea Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” nu a participat nimeni din partea conducerii și nu s-a confirmat participarea vreunui profesor. La fel s-a întâmplat și în cazul Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.