Inițiativă inedită a Bibliotecii ULBS: Adoptă o carte!

Biblioteca Universității vă invită să adoptați o carte. Prima ediție a Târgului de carte „Take me. Use me. Read me – Adoptă o carte” se va desfășura în perioada 13-17 mai, iar doritorii pot lua acasă cărțile fără să plătească nimic.

foto. Biblioteca ULBS

Târgul de carte Take me. Use me. Read me – Adoptă o carte” care se va desfășura în perioada 13.17 mai este organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA.
Practic, în cadrul târguli, care se va desfășura la parterul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga”, în intervașul ora 08.00-21.30, vizitatorii pot selecta cărți în mod gratuit, din orice domeniu și fără a fi nevoie să fie returnate, într-un număr nelimitat de exemplare.

„Inițiativa a pornit de la faptul că avem din donații titluri pe care nu le putem include în fondul nostru de carte pentru că le avem deja, chiar în mai multe exemplare. Și atunci vrem să le punem la dispoziție altor persoane care ar putea fi interesate. Dar pe lângă asta, ne dorim să încurajăm cititorii să facă schimb de cărți de care, din varii motive, nu mai au nevoie. Indiferent că e vorba de beletristică, lucrări de specialitate sau lucrări cu uz didactic, care pot fi folositoare altora”, au explicat reprezentanții Bibliotecu ULBS.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*