Inițiativă curajoasă. Trei licee din județ înscrise pentru descentralizarea curriculară

Reprezentanții a trei licee din județul Sibiu au făcut un pas curajos, în sprijinul învățământului românesc. S-au înscris într-un program pilot, alături de alte 25 de licee din țară, cu scopul de a experimenta descentralizarea curriculară. O măsură care ar oferi școlilor libertatea de a-și construi o „ofertă educațională relevantă, centrată pe competențe și racordată la viitor.”

(Mihai POPOVICI)

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Programul este inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Etapa de înscriere s-a încheiat, pe lista celor 28 de unități cu inițiativă lăudabilă numărându-se Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu, Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu și Colegiul Școala Națională de Gaz Mediaș. „Un prim pas curajos către o școală flexibilă, adaptată nevoilor reale ale elevilor – „Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal”. Felicităm echipele manageriale și consiliile profesorale ale acestor unități de învățământ pentru curajul de a fi parte din acest demers!”, au transmis reprezentanții ministerului.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, urmează analiza și evaluarea cererilor, lista finală a unităților-pilot urmând să fie aprobată până cel târziu în data de 15 martie 2026.

IATĂ lista liceelor care s-au înscris în program

„Suntem onorați să fim printre cele 28 de licee din țară care și-au exprimat interesul de a participa la această inițiativă națională, menită să creeze premisele inovării și ale dezvoltării educaționale.”, au transmis reprezentanții Colegiului Școala Națională de Gaz.