Toate doamnele incluse în proiectul intitulat “Solidaritate pentru persoanle vârstnice” au primit, în semn de respect, grijă și susținere, câte o floare, din partea reprezentanților Asociației Filantropice ”Olivia”.
Foto: Asociația Filantropică Olivia
”În fiecare an, Ziua de 8 Martie are o semnificație deosebită! Sărbătorim viața, frumusețea, vitalitatea și creația! Sufletul minunat al soțiilor, al mamelor, al bunicelor și al străbunicelor noastre, al surorilor sau al fiicelor noastre scoate în evidență parcă mai pregnant calitățile feminine în această zi, pentru societatea noastră și chiar pentru univers!
Cu aceste gânduri, am inițiat și demarat acțiunea intitulată “O floare, un gând bun și dragostea noastră pentru femeile din comunitatea noastră!” Această acțiune a fost inițiată de Asociația Filantropică “Olivia” – AFO Sibiu în parteneriat cu GLS România, companie care a susținut financiar în ultimii 5 ani proiectele noastre, mai precis 4 proiecte și peste 100 de beneficiari în fiecare lună!”, explică Dr. Teodor Mihail Pădurean, din cadrul Asociației Filantropice ”Olivia” Sibiu.
Foto: Asociația Filantropică Olivia
În cadrul acestei acțiuni, toate doamnele din proiectul intitulat “Solidaritate pentru persoanle vârstnice” au primit, în semn de respect, grijă și susținere, câte o floare. Bucuria doamnelor a fost imensă și s-a manifestat prin lacrimi, îmbrățișări, zâmbete și mulțumiri. Fiecare dintre beneficiari proiectelor Asociației Filantropice ”Olivia” are povestea lui, are tragismul vieții și îi impulsionează pe voluntarii asociației să facă mai mult, pentru a înlocui nepăsarea cu implicarea.
Foto: Asociația Filantropică Olivia
”Aducem mulțumire și pe această cale fotografului nostru Daniel Farcașiu care, prin acțiuni de voluntariat, a realizat aceste fotografii minunate în ziua de 8 Martie precum și în atâtea altele activități în decursul anilor, în cadrul evenimentelor organizate de noi!
Aducem mulțumiri sincere și Ziarului Mesagerul de Sibiu pentru ajutorul acordat permanent în mediatizarea activității noastre!
La mulți ani, doamnelor! Viața să vă aducă în continuare multe zâmbete!”, conchide dr. Teodor Mihail Pădurean