Noul director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, Lavinia Danciu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că a crescut numărul cazurilor grave de COVID-19, inclusiv cele care au nevoie de transfer în spitale care au secţii ATI.
„Dacă la începutul pandemiei aveam forme uşoare şi medii, la ora actuală avem forme medii, severe şi chiar şi forme care necesită transfer la ATI.(…), inclusiv la Târgu Mureş am avut caz. La noi nu există Terapie Intensivă, dar putem asigura oxigen în doză mare”, a explicat Lavinia Danciu.
Potrivit directorului medical al Spitalului Pneumoftiziologie, o posibilă explicaţie a creşterii numărului de pacienţi cu COVID-19 cu forme grave este faptul că este vorba fie de vârstnici, fie de bolnavi cu comorbidităţi.
„Din păcate, avem şi noi la fel ca şi în restul ţării şi al Europei populaţie vârstnică. La aceştia, formele sunt destul de urâte. Am avut pacienţi cu boli cronice, de exemplu în dializă, care iniţial păreau să meargă bine. Deci, aceste cazuri apar exact la cei cu comorbidităţi şi cu vârste mai înaintate şi sunt mai mulţi din aceştia şi de asta eu cred că creşte procentul formelor grave. Se şi testează mai mult, asta este un lucru bun, faptul că avem în spitale teste rapide”, a mai spus Danciu.
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu nu are secţie ATI, „nu din cauza aparaturii, ci a lipsei de personal. La ora aceasta toată lumea se bate pentru ati-işti în toată Europa”, a mai afirmat ea.
Lavinia Danciu este, începând de miercuri, noul director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, până la organizarea concursului pentru acest post, care se poate face în următoarele 6 luni, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Ioana Căpăţână. Potrivit sursei citate, Lavinia Danciu este un medic cu o experienţă de 26 de ani în Spitalul de Pneumoftiziologie şi este coordonatoarea Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculoză din judeţul Sibiu. AGERPRES